Fotografia timpului nostru nu mai cuprinde imagini al căror contur să mai înfrunte limpezimea dimineţii: cadrele ei au căpătat imprecizia lichidă a unui val care porneşte, alungat de vânt, spre a se pierde în larg. Fotografia timpului nostru este un epilog care se scrie la căpătul unui roman de dragoste: […]
Declarația juriului (Alexandru Călinescu, Ioana Pârvulescu – președinta juriului – Răzvan Purcărea) Am selectat, dintre aparițiile ultimilor trei ani, cărți care au una dintre trăsăturile principale ale Monicăi Lovinescu, și anume curajul. Este vorba aici de curajul civic, dar și de curaj în sensul larg al cuvântului, de temeritatea intelectuală […]
Asemeni valurilor ce cresc din mare, spre a se reîntoarce în ea, acest anotimp al introspecţiei şi al căutării se hrăneşte din propria sa curgere şi se confundă cu anii de dinaintea sa, ca o perdea de lacrimi ridicată în faţa ochilor noştri. Am învăţat să trăim, amândoi, în acest […]
Două cărți cu titluri aproximativ identice – “On the Road” a lui Jack Kerouac și “The Road” a lui Cormac McCarthy (scrise la distanța celor 50 de ani dintre 1957 și 2006) – m-au pus pe ”drumuri” încercând să descifrez similitudini în interpretarea adevărurilor (acelea) ascunse în drum, fie el […]
Eliberată de freamătul omenesc, marea se încredinţează propriei singurătăţi: pescăruşii zboară mereu spre larg, în vreme ce tumultul de valuri este , de acum înainte, singurul glas pe care îl mai primeşte cerul, ca pe un semn al trecerii. Eliberată de freamătul omenesc, marea se întoarce spre sine şi se […]
trecutele cuvinte poposesc uneori în trecutele cuvinte scorburi de lumină din care cântă umbra râd și plâng oglinzi cu imagine întoarsă pământul e însămânţat cu durere brazdă lângă brazdă piatră lângă piatră întunericul topește mormintele trecutele cuvinte nicicând niciunde și nicicum nicicând, niciunde și nicicum n-am scris tristețe ca acum […]
De demult, atât de demult, pe când elevii îşi caligrafiau visele lor delicate pe pagina de gardă a cărţilor cu cotoare melancolice, toamna era sfârşitul marilor vacanţe : un port luminat de soarele nostalgiei, dincolo de care se întrevedea doar largul de dor. De demult , atât de demult, cei […]
Aceasta este cea din urmă fotografie pe care o încredinţăm romanului nostru de dragoste. În ea iubirea se adăposteşte cu întreaga ei lucire tomnatecă: un singur anotimp ne mai poate fi casă, cel al melancoliei, iar singurul timbru pe care îl mai putem desluşi este acela al nostalgiei. Aceastea este […]
Asemeni morţii, dragostea nu poate închisă în cuvinte. Asemeni morţii, dragostea îşi trasează făgaşul care să o ducă, precum un drum de fluviu, spre largul unei mări cu care se să contopească. Asemeni morţii, dragostea nu poate avea sfârşit, de vreme ce în caligrafia ei adăugăm, an după an, speranţa […]
Undeva, departe, atât de departe, în margine oraşului de provincie al cărui desen fragil se întrevede în materia de nori a memoriei fiinţei noastre unite, o casă de spectre şi de dor durează , dincolo de moarte, pregătindu-se să fie mormânt celor care aşteaptă trecerea ca pe un prag al […]
