Cei ce iubesc alunecă în timp cu lentoarea nostalgică a siluetelor ce cutreieră, în toamnă, ţărmul unei mări: peisajul tulburat al valurilor îi adăposteşte, dăruindu-le seninătatea cu care pot întâmpina dimineţile vieţii lor, fără ca lucirea de lamă arzândă a singurătăţii să îi poată atinge. Cei cei iubesc se abandonează […]
Cei care nu mai sunt regăsesc, dincolo de moarte şi împotriva ei, acea seninătate alungată, cândva, de teama trecerii şi de angoasa sfârşitului: un anotimp al introspecţiei şi al căutărilor îi primeşte, spre a duce mai departe cărările luminate de soarele ce nu mai arde şi nu mai poate apune. […]
Cândva, de demult. atât de demult, am visat să scriu o carte în care să încapă, ca într-un album de fotografii desuete, întreaga limpezime nostalgică a oraşului de provincie ce ne cuprindea, pe mine şi pe cei de dinaintea mea, ca pe un flux al lacrimilor şi al memoriei, asemeni […]
Cei de demult se adânceau în intimitatea fericirii ca într-o amiază de toamnă nostalgică: mâinile lor aşterneau pe paginile cuminţi frazele în care dicţiunea calmă a iubirii se dezvăluia ochilor lor asemeni bolţilor de viţă-de- vie ce le ocroteau casele, cer vegetal şi tremurător. Cei de demult, cei care nu […]
Şi poate că doar apropierea morţii ne poate dărui acest acut, neliniştitor, melancolic simţ al introspecţiei, de parcă, o dată cu ivirea ei, tot ceea ce este vanitos şi van se duce, spre a face loc tăcerii întretăiate de murmur, asemeni unei case ale cărei camere sunt străbătute de duhurile […]
Spectaculoasă şi respectând fidel scenariul sovietic al înscenărilor menite să declanşeze represiunea poliţienească, capcana de la Tămădău reprezenta o trecere a Rubiconului. Odată cu arestarea lui Ion Mihalache, Nicolae Penescu, Ilie Lazăr sau Nicolae Carandino, un mecanism implacabil al exterminării se punea în mişcare. În câteva luni, lichidarea pluralismului din […]
Există praguri dincolo de care paşii mei nu mai pot trece, de parcă ar fi nevoie ca tu să îmi fii alături în clipa în care graniţa delicată de melancolie este străbătută. Există locuri pe care ochii mei singuri nu le mai pot contempla, căci doar ochii noştri uniţi, de […]
Vecinătatea morţii este o vecinătate a viselor, ca şi cum toate nopţile noastre ar deveni promontoriul din al cărui prag privirea poate contempla jocul de spume al valurilor, clocotind în materia de geneză a mării: un joc ce nu are sfârşit, in joc care aboleşte timpul, un joc ce redă […]
Orice roman de dragoste începe, stângace şi timid, cu mişcarea delicată a personajelor ce populează spaţiul de nori al unei gări provinciale: din pragul acestui port zidit în liniştea cărămizilor se poate zări, ca prin lentila aburită a unui ochean de demult, desenul vieţii pe cale de a începe, asemeni […]
De demult, atât de de demult, pe vremea când şcolarii româniei socialiste învăţau să se joace planificat, spre a da copilăriei lor rigoarea dialectică a şarjelor de oţel din furnale, un copil neastâmpărat o aştepta pe mama sa ce alerga spre a–i dărui cel din urmă volum din colecţia cartonată […]
