Către Evul Mediu (timpuriu)…

Un politician interbelic de orientare legionară afirma într-un discurs academic că acela care își atrage tineretul Țării de partea sa, își asigură viitorul. Nici n-a mințit, nici nu a greșit; până la un punct. Din păcate… „Mândra tinerețe legionară” a fost urmată de  U.T.M., apoi de U.T.C.; iar azi, de o jalnică stare de spirit insuflată parșiv unor tineri – totuși să nu generalizăm mediatic – spre a-i face să creadă că lumea începe cu ei. 

Nu e de mirare deci că îndemnul clasic plautin „Orice tânăr trebuie să fie respectuos” sună, pentru cei vizați, ca o trompetă ruginită, sau un sfat senil. Onestitatea și rectitudinea nu mai au nimic cu faptele, ci cu anul nașterii. Ideal este să fi venit pe lume după 1989 pentru a fi imaculat; iar dacă nu, să te revendici din așa-zisa societate civilă, cazul optim pentru clica urmașilor consanguini ai marilor activiști și torționari comuniști (și nu numai). Dar, nimic nou sub soare: Tertulian îi ponegrea crunt pe conaționalii săi păgâni romani, pentru a-și șterge (pe cât posibil) urmele de până la 40 de ani, când, brusc, i-a venit să se închine Crucii; Thomas de Torquemada îi dădea brațului secular  preponderent pe marani (evreii catolicizați, dar care, pe ascuns rămâneau fideli ritului mozaic) pentru a(-și)șterge orice amintire  a unei (stră)bunici evreice. Pentru a-i prosti la cap pe unii tineri e nevoie în principal de incultură dirijată și astfel, cum scria un istoric literar bănățean „halucinația e generală, tinzând să învăluie totul…”.

Ovidius  îndemna la un moment dat (fără însă ca el să-și urmeze nobilul gând) : „Tinerime romană, te sfătuiesc: învață obiceiuri frumoase!”. Asemenea îndemnuri nu erau nici atunci credibile, dar azi, regretabil, ar stârni râsul… dacă ar fi cunoscute. Și astfel, o anumită categorie juvenilă (presupus) intelectuală răspunde mai curând îndemnului „nu (prea) învăța nimic, fii mitocană”. Ca atare, singurul stil al unora cu condei (mai rar), cu reportofon, cu microfon sau cu nimic, este cel incult și denigrator, asociat însă  unei mândrii violente, adeverind în continuare că prostul dacă nu e și fudul, nu-i prost destul. 

Vina este însă a celor aflați în spatele tinerilor justițiari de la impertinenți violenți la criminali. Este culpa celor între două vârste (sau mai mult) care, în bună măsură au învățat din familie arta ștersului, a cocoțatului și  alte „obiceiuri frumoase”, ca să-l re-cităm pe Ovidius.  

Un număr „exploziv” – ca să mă exprim mediatic – de fapte juvenile criminale și care evident ne „vor afecta emoțional” chiar dacă „tânărul ar fi înjunghiat … ” – deci nimic nu e sigur mai ales că victima „ar fi decedat” pe loc sau la spital – provoacă însă la o revoltă interogativă emoțională: ce va primi criminalul pentru fapta sa??? Cu câțiva ani în urmă, un criminal în sutană s-a prezentat la proces însoțit de tineri. Unul dintre ei a declarat cu… sinceritate: „a făcut bine că a răstignit-o… a scos Diavolul din ea…); vizionare la TVR!

Sinceritatea tânărului ne poate face să ajungem să credem în dreptul inchizitorial atât de bine sintetizat în Maleus maleficarum; în general , justițiarii prea clonțoși sunt lași, duplicitari, astfel că, încolțiți, recunosc orice; dar, spune manualul, abia după aceea trebuie torturați efectiv, căci interogația e următoarea: „ce ascunde omul acesta, de vreme ce nu a avut curajul să ne mintă și ne-a spus de la început adevărul?” S-ar putea ca NIMIC… mai ales dacă le cercetăm unora matricola de studii. 

În rest să sperăm totuși că va veni și clipa în care se va adeveri înțelepciunea lui Plinius Iunior și anume: „Prostia fiecăruia se răzbună pe el însuși”. 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *