Dragostea de dincolo de moartea este un teritoriu al indistincţiei: cei care nu mai sunt se află alături de cei vii, iar paşii lor răsună , melancolic,în marginea dimineţilor luminate de un soare ce nu mai este al lor. Dragostea de dincolo de moarte este un anotimp al întoarcerii : […]
Cehov este un om al celeilalte Rusii: neîncercat de elanuri mesianice, sceptic, ironic, melancolic, atent la destinele omeneşti, iar nu la mersul umanităţii, refuzând angajarea grandilocventă, dar solidar cu cei care suferă, Cehov a ales să fie medic şi scriitor, apărând, până la capătul vieţii sale,această independenţă a spiritului ce […]
Singurele cuvinte pe care fiinţa noastră unită în moarte le mai poate şopti sunt cele care se adună în frazele acestui text : respiraţia noastră dă naştere paginilor în care mai putem fi împreună, departe de tumultul vieţii ce curge departe, orb şi întunecat. Singurele priviri pe care ochii noştri […]
O anumită complicitate a discreţiei ne împiedica, de atâtea ori, să trecem pragul unui trecut care era, pentru tine, doar un domeniu de durere şi de lacrimi. Despre acel timp alegeam să tăcem impreună, poate pentru că în acea tăcere unită a inimilor noastre se simţea jalea ce cobora asupra […]
Viaţa este, în paginile lui Cehov, asemeni mării ale cărei valuri îşi au propriul lor contur mişcător: destinul se înfăţişează refuzând ordinea locurilor comune, în vreme ce ambiguitatea tristeţii sau a fericirii alungă certitudinile, în favoarea polifoniei imposibil de redus la o singură voce dominantă. Niciodată în acord cu intelighenţia […]
Şi poate că singura cronologie a vieţii mele este cronologia delicată şi tainică a acestui jurnal : paginile sale sunt tot ceea ce ne mai uneşte, iar cuvintele pe care le chemăm, scriindu-l, sunt cele în care mai putem regăsi puritatea melancolică a fericirii noastre. Este ca şi cum moartea […]
(fragment dintr-un roman în lucru) Untul se întinde bine pe pâine dacă îl scoți din timp din frigider. Una dintre banalitățile care-ți fac viața mai confortabilă. Iosif s-a așezat pe fotoliu cu fața spre mine. Mi-a făcut semn să mă apropii. Julieta, a șoptit el, Julieta. Da, și? Vine azi […]
În clipele în care singurătatea mă înconjoară, cu fortificaţiile ei de îndoială şi de jale, un vânt se insinuează din depărtări, iar parfumul tău revine până la mine, discret asemeni unei promisiuni a amurgului. Şi ştiu că atunci, doar atunci, o poartă de himere se deschide şi ceea ce este […]
mașina noastră lego taie singurătatea febril în timp de molimă cum soarele în apus ca un firez drumul de aici spre aici zgomotul de concasor izbit de zidul liniștii. un tren taie și el noaptea dintr-o trecere la nivel. […]
Conturul estompat al amurgului este, din clipa morţii tale, singura patrie care ne mai poate primi. Şi doar aici, departe de lumina zilei, departe de forfota culoarelor de neon, cuvintele pe care le căutam vin spre mine, ca atinse de suflarea acelui vânt ce oglindea, cândva, fericirea noastră discretă. Suntem, […]
