Moment poetic

trecutele cuvinte

poposesc uneori
în trecutele cuvinte
scorburi de lumină
din care cântă
umbra

râd și plâng
oglinzi
cu imagine întoarsă

pământul e însămânţat
cu durere
brazdă lângă brazdă
piatră lângă piatră

întunericul topește
mormintele

trecutele cuvinte

nicicând niciunde și nicicum

nicicând, niciunde și nicicum
n-am scris tristețe
ca acum

nicicum, niciunde și nicicând
n-am lăcrimat
atâta-n gând

nicicând, nicicum, niciunde
tăcerea
nu m-ascunde…

Sonetul zădărniciei

Când semenul nu-i fi’nţă, ci robot
Şi când sublimul cu noroi e uns
Doar pietre-mi cad pe suflet. Şi în tot
Ce îmi doresc în semeni pe ascuns.
Pustiu mi-aduce vorba în zadar
Ce i-o arunc destinului. Să-i cer
Simţire? Sau miracol? Sau vreun dar?
Învinsă, plec să îmi găsesc reper
În visul despre lumea mea din gând
Unde roboţii-s oameni şi, firesc,
Din goana după timp îi văd doar când
Se mai opresc o clipă şi…iubesc.

În lumea invadată de maşini
Vom fi, deşi-mpreună, doar străini.

 

Din vol. „Neterminatele secunde”, Ed. Vatra veche 2020. Pictura de pe copertă: Florin Șuțu.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *