Declarația juriului (Alexandru Călinescu, Ioana Pârvulescu – președinta juriului – Răzvan Purcărea)
Am selectat, dintre aparițiile ultimilor trei ani, cărți care au una dintre trăsăturile principale ale Monicăi Lovinescu, și anume curajul. Este vorba aici de curajul civic, dar și de curaj în sensul larg al cuvântului, de temeritatea intelectuală pe care o cer unele subiecte, cercetările ample, schimbările de perspectivă, traducerile unor cărți fundamentale, migala unei ediții critice. Prin cărțile alese pe lista de nominalizări dorim să le mulțumim tuturor celor care depun în bibliotecă și la masa de scris un efort de durată, chiar dacă nu obțin, adesea, vizibilitatea meritată și, de altminteri, nici n-o caută. Dar strădania lor ține de acea frumusețe care, dacă nu va salva lumea, măcar va păstra în viață cultura.
Categoria nonfiction este eterogenă: cuprinde volume colective, memorii, eseuri, ediții critice, cărți de implicare socială, traduceri esențiale. Ideal ar fi fost să avem un premiu pentru fiecare dintre aceste categorii și vă rog, când veți avea mulți bani, să ne ajutați să facem asta. Deocamdată, juriul a avut de trecut proba selecției și a alegerii. În lista scurtă am păstrat câte un titlu din fiecare categorie, așadar în trecerea de la 10 la 5, fiecare carte a concurat doar cu cele de la categoria ei. Adaug condițiile ca să fii pe lista scurtă: nu reeditări, nu opere apărute în afara granițelor României și numai traduceri integrale.
Noi, cei trei membri ai juriului, ne-am intersectat cu Monica Lovinescu. Profesorul Al. Călinescu din Iași, încă de pe vremea când, în 1989, n-a mai avut drept de semnătură, numele lui nemaiputând fi menționat public, iar Monica Lovinescu și Virgil Ierunca l-au apărat de la microfonul Europei libere. Răzvan Purcărea, librar de carieră, de pe vremea când, după ce absolvise Matematica la București s-a dus la Paris pentru un doctorat în sociologie. Monica Lovinescu, pe care a cunoscut-o, l-a îndrumat spre Humanitas. În fine, despre mine aleg să spun doar atât, când i-am vizitat, pe ea și pe Virgil Ierunca, la ei acasă, la Paris, ne-am simțit de parcă am fi copilărit pe aceeași stradă din Bucureștiul interbelic.
Pot adăuga că juriul are conștiința pe deplin împăcată și că, dacă Monica Lovinescu ar trăi, am putea s-o privim liniștiți în ochi. Ne-am gândit la ea când am făcut nominalizările și când am ales premiul. Iată titlurile de pe lista scurtă:
Le prezint în ordine invers alfabetică.
- Marina Vazaca a fost nominalizată pentru traducerea integrală a Memoriilor de dincolo de mormânt de Chateaubriand, apărute la Editura Vremea.
Românii au preferat să-l citească pe Chateaubriand mai degrabă în farfurie, la restaurant, decât în bibliotecă. Astfel că ne-a lipsit, în română, una dintre cărămizile edificiului culturii moderne europene, ne-a lisit timp de aproape 175 de ani (cartea în franceză a apărut postum în 1849-50). Prof. Mihai Zamfir a numit-o un Faust al francezilor și adaug că Proust recunoaște că episodul madeleinei vine dintr-o secvență de aici și obsesia memoriei și a proiecțiilor temporale, de asemenea. Apariția traducerii chiar a constituit un eveniment editorial major: 2368 de pagini, aproape 500 de pagini de note și comentarii, o ediție impecabilă, îngrijită tot de traducătoare. Muncă uriașă pe care Marina Vazaca a făcut-o singură și, mai important, a făcut-o excelent. Datorită ei, s-a umplut locul gol Chteaubriand, care era căscat în cultura română.
- Constantin Vasilescu (coordonator al unui colectiv din care mai fac parte Clara Mareș, Florin Soare, Alin Mureșan, C-tin Petre), Morfologia (ne)vinovăției. Alfabetul detenției feminine în comunism, Editura Litera
C-tin Vasilescu este cel mai tânăr nominalizat de aici, e născut în 1982, dar are deja cărți și contribuții importante pe tema abuzurilor din comunism. Dicționarul deținutelor este precedat de multiple studii lămuritoare despre tragedia detenției feminine. Coordonatorul a scris capitole ample despre „Fișele matricole penale” despre „Captivitatea și insecuritatea libertății”, despre „Orori și erori” și despre „Psihiatria care era o crimă legalizată”. Citez și un scurt articol de dicționar, veți recunoaște deținuta: „Născută la 1.03.1887 în Mierea-Birnicii, Gorj. Fiica lui Gheorghe și Polina. Origine socială: moșierească. Licență în Litere. Profesoară, la arestare pensionară. Divorțată. O fată. Neîncadrată. Arestată la 23 mai1958 (71 ani) și condamnată la 18 ani t.g. pentru discuții dușmănoase. Închisă la Jilava UM 0123/H, Văcărești. A decedat la 7 iun. 1960 Văcărești.” E vorba de Bălăcioiu Ecaterina, mama Monicăi Lovinescu.
- Cătălin Pavel, Animalele care ne fac oameni, o carte de arheologie apărută la Humanitas
Când am citit cărțile lui Cătălin Pavel (amintesc aici și Arheologia iubirii), am avut acea senzație pe care am avut-o cu toții – poate că unii dintre dv și-o mai amintesc – când am descoperit nou înființatul Muzeu al Țăranului Român (H. Bernea & Irina Nicolau). Atât instituția muzeului, cât și obiectul ei, țăranul român, se schimbau total sub ochii noștri, deveniseră din prăfuite și și cvasiuitate – vizibile, vii, prezente. După cartea lui Cătălin Pavel atât „instituția” sau „muzeul” arheologiei cât și animalele din el (pentru mulți contemporani ai noștri doar un fel de jucării drăgălașe) și-au schimbat complet dimensiunea și valoarea, au reintrat în istoria noastră de oameni. Arheologia cere erudiție, iar autorul o are din plin, cere cunoașterea temeinică a multor limbi străine vii și moarte și a multor domenii. De la Odobescu și Vasile Pârvan încoace, cele două cărți ale lui Cătălin Pavel sunt cel mai important serviciu făcut acestui domeniu la noi – practic ne învață limba străină a arheologiei –, pentru că autorul e suficient de altruist ca să ne vorbească pe înțeles.
- Alexandra Furnea, Jurnalul lui 66. Noaptea în care am ars, Editura Humanits
O tânără care la 27 de ani a simțit că a murit și ea, alături de alți 65 de tineri, scrie câțiva ani mai târziu o carte. Citez din dedicație: „Pentru toți cei care s-au chinuit sau au murit în spitalele nevindecării. Pentru cei care izbutesc să rămână oameni în ciuda neomeniei care-i înconjoară. Pentru România viitorului, în care corupția a fost nimicită, sistemul medical salvează în loc să ucidă, iar incendiul din Colectiv este o amintire cumplită a unei tragedii care nu se mai poate repeta.” Cartea e din categoria celor de curaj civic, pentru că, dincolo de experiența personală a traversării infernului suferinței fizice și pshice, a mutilării și umilințelor și fricii, Alexandra Furnea denunță, ca o jurnalistă experimentată, un întreg sistem medical-administrativ, și i se opune. Doar că ea nu e jurnalistă, e victimă. Cartea nu se citește ușor și vă va trebui tărie s-o faceți. Dar câtă tărie i-a trebuit autoarei s-o scrie? Câtă tărie s-o trăiască? Câtă tărie să tot moară câte puțin și totuși să rămână în viață, ca să lupte cu inerția sistemului?
- George Ardeleanu, Ediție critică Nicolae Steinhardt, Editura Polirom, 22 de volume. (Colectivul editorial îi mai include pe Virgil Bulat, Ștefan Iloaie, Macarie Motogna, Florin Roatiș).
Edițiile critice sunt esențiale pentru o cultură, pun lumea în ordine, sunt repere. Puțini oameni, la noi, și-au dedicat timpul și acribia unui confrate excepțional și și-au legat definitiv numele de acesta, editându-l critic. Paul Zarifopol și Șerban Cioculescu sunt legați de Caragiale, Perpessicius și mai târziu Petru Creția, de Eminescu, Niculae Gheran de Rebreanu, Gabriela Omăt, o mare editoare, de Hortensia Papadat-Bengescu și, iată, George Ardeleanu de Nicolae Steinhardt. Și-a ales un om plin de har și un prieten foarte bun cu Monica Lovinescu și Virgil Ierunca, cum dovedește corespondența lor, publicată și ea în ediția prezentă. În plus, editorul a scris toată viața articole și cărți pe temă, a descoperit și editat un manuscris al lui Steinhardt, Manuscrisul de la Rohia . Nu oricine e în stare să facă o ediție critică serioasă (știu că e pleonasm): ai nevoie de perseverență și răbdare, de, categoric, spirit de sacrificiu, trebuie să știi să te bucuri de ce faci, pentru că altfel nu reziști la munca de uzură. Nu e de mirare că în ziua de azi aproape nimeni nu se mai înhamă la asemenea lucruri. Autorul Jurnalului fericirii a găsit fericirea postumă, un editor pe măsură.
Într-un fel, toate cele 5 cărți sunt, pentru juriu, câștigătoare și n-a fost simplu să alegem. Am făcut-o, totuși. Premiul se acordă anul acesta ex aequo.
- Premiul Monica Lovinescu se acordă domnului George Ardeleanu pentru, pentru valoarea exemplară a demersului său de anvergură și ducerea lui la bun sfârșit: Ediția critică Nicolae Steinhardt de la Editura Polirom.
- Premiul Monica Lovinescu se acordă Alexandrei Furnea pentru cutremurătoarea experiență umană transmisă și pentru radiografia societății românești actuale: Jurnalul lui 66. Noaptea în care am ars, Editura Humanitas.
