Post Tagged with: "radu vancu"

Radu  Vancu:  jurnalul, viaţa şi literatura

Radu Vancu: jurnalul, viaţa şi literatura

Nici un act nu este mai temerar şi mai neliniştitor pentru un scriitor decât asumarea intimităţii în rama unui jurnal. Căci jurnalul este oglinda nefardată care se ridică în faţa sa, dincolo de menajamente şi de iluzii. Jurnalul, cel ce consemnează naşterea textelor, devine textul în care se alcătuieşte chipul […]

by · 18 noiembrie 2024 · 0 comments · Carte, Cultura, Idei, Literatura
Inima – o supernovă

Inima – o supernovă

Din 2010, la Casa de Editură Max Blecher, sub bagheta lui Claudiu Komartin, au apărut sistematic unele dintre cele mai frumoase volume de poezie românească. 47, până acum. Psalmi, apărut în 2019, în colecția Plantații, se numără neîndoielnic printre acestea. Radu Vancu a mai publicat, tot aici, alte două cărți […]

Psalmi/ soft guerilla

Psalmi/ soft guerilla

În Psalmi, Radu Vancu își ia Dumnezeul la întrebări, la trei păzește. Nu-I cere îndurare, regim special sau milă, ci dreapta judecată, îi cere să fie prezent, pe fază, nu pur decorativ. Psalmi este o carte despre justiție, dreptate, libertate și adevăr. Radu Vancu nu-L contestă pe Dumnezeu, dar nici […]

Cartea transparențelor

Cartea transparențelor

Dincolo de remarcabila consistență și uriașa densitate simbolică (avem de-a face cu peste 430 de pagini de ficțiune barocă, intensă în implicații existențiale și multifațetată în deschideri referențiale), Transparența (Humanitas, 2018) va fi citit, mai întâi, ca debutul în proză al unui poet deja consacrat. Asta implică un orizont de […]

by · 2 decembrie 2018 · 0 comments · Carte
Jurnalul unei cititoare de jurnal

Jurnalul unei cititoare de jurnal

25 iunie 2017 „When you talk to other people, they lose interest-but when you talk to yourself, people want to listen in.” Acest citat din John Ashbery peste care dau în jurnalul lui Radu explică puterea de seducție tot mai evidentă (poate doar pentru mine?) a scrierilor biografice și a […]

by · 26 iunie 2017 · 0 comments · Carte, Cultura, Idei
Un portret al poetului ca scriitor de jurnal: Radu Vancu

Un portret al poetului ca scriitor de jurnal: Radu Vancu

Orice jurnal este, până la un punct,o punere în scenă a autorului însuşi,actul de temeritate suicidară aruncând în faţa celor din jur trupul însângerat al celui care a scris acele pagini. Dincolo de limitele pe care şi le impune, dincolo de tăcerile pe care şi le cuprinde şi din care […]

by · 9 iunie 2017 · 3 comments · Carte, Cultura
INFO: Radu Vancu – Elegie pentru uman

INFO: Radu Vancu – Elegie pentru uman

„Elegie pentru uman. O critică a modernităţii poetice de la Pound la Mircea Cărtărescu” este cea mai recentă carte a lui Radu Vancu. Volumul a apărut de puţin timp la editura Humanitas. „«Elegia pentru uman» din cartea de faţă e oficiată pentru omul filo-uman, cel învins de toate ideologiile, victima […]

by · 22 iulie 2016 · 0 comments · Carte, Cultura
Ezra Pound ca subiect de meditaţie

Ezra Pound ca subiect de meditaţie

Monumentalul volum Ezra Pound. Poezii 1908-1920, Opere I, în remarcabilele traduceri ale lui Mircea Ivãnescu şi Radu Vancu, ediţie îngrijitã de Horia Roman Patapievici şi apãrutã la Editura Humanitas în 2015, este un eveniment cultural în premierã la noi cãci scoate din uitare şi însufleţeşte personalitatea genialã a unui artist […]

by · 21 iulie 2016 · 0 comments · Carte, Cultura
„Evanghelia” după Radu Vancu

„Evanghelia” după Radu Vancu

În ultimul volum de poezie intitulat 4 A.M. Cantosuri domestice (Casa de editură Max Blecher, 2015), Radu Vancu își pune singur diagnosticul: „Dacă e-n public cineva /care vrea să se pună cu candoarea atroce/ din mintea unui poet nevrotic,/ să ridice mâna.” În poemele lui Radu Vancu se spală vasele, […]

by · 20 iulie 2016 · 0 comments · Carte, Cultura, Idei
O viziune a modernităţii: Horia- Roman Patapievici despre Cantosurile lui Pound”

O viziune a modernităţii: Horia- Roman Patapievici despre Cantosurile lui Pound”

Volumul impresionant pe care ni-l propune Editura Humanitas prin publicarea Cantos-urilor poundiene (Ezra Pound. Poezii 1908-1920, traducere de Mircea Ivănescu și Radu Vancu, ediție de Horia-Roman Patapievici, Editura Humanitas, București, 2015) constituie un triplu eveniment literar. Primul ține de apariția în limba română a unei părți a operei unui creator […]

by · 15 noiembrie 2015 · 1 comment · Carte, Cultura, Idei