Am scris recent despre faptul că timpul ne este consumat de modernizarea rapidă și continuă a sistemelor electronice de comunicare. Aș îndrăzni chiar a afirma că el este chiar furat de la cei care necesită mai mult timp pentru a învăța și a se obișnui noile sisteme.
Astăzi însă mă voi ocupa de relația dintre timp și adevăr. Desigur, adevărul este unul singur, dar, fapt interesant, el variază și în felul de a fi perceput de oameni, dar și, din punct de vedere politic, în discursurile și realitățile diferitelor perioade istorice.
Iată câteva citate semnificative
- Trăind din politică și prin politică… politicianistul e capabil de a falsifica totul.” – Mihai Eminescu
- „Din moment ce un politician niciodată nu crede ceea ce spune, este surprins când alții îl cred.” Charles de Gaulle
- „Parlamentarul nu este decât un infractor de rând care face legi în perioada când nu stă în închisoare pentru vreo crimă de drept comun.” –Mark Twain
Intenția rândurilor de față nu este însă de a analiza adevărurile politice, ci relația noastră personală cu adevărul. Și pentru noi, adevărul este legat de timp. Îl percepem diferit în copilărie, când basmele devin realitate, în adolescență, când trăim, în liceu, prima iubire, în tinerețe, când totul e posibil și, mai ales, la vârsta înțelepciunii, când experiența acumulată le deschide gânditorilor noi și diferite perspective ale adevărului din jur și chiar din el însuși.
- Nu trebuie să se respecte omul mai mult decât adevărul. – Platon
- Lingușirea atrage prieteni, adevărul aduce ura. Publius Terentius After
- Am iubit întotdeauna adevărul atât de mult încât am recurs adesea la o minciună ca un mijloc de a-l introduce în mințile celor care-i ignorau farmecele. Giacomo Casanova
Astăzi mă voi referi astăzi numai la un aspect al adevărului. El e luat din experiența mea de pe rețeaua socială Facebook, singura pe care o frecventez, încă din anul 2010. Desigur, au fost aduse, de-a lungul timpului, multe schimbări, numite îmbunătățiri, pe care unii le-au îmbrățișat imediat. Important pentru mine a fost faptul că am putut avea contact cu viața literară din România, de care fusesem legată, înainte de apariția Facebook-ului, prin câteva rețelele cu conturi plătite de administratori. Facebook, invenție remarcabilă, a avut avantajul de a oferi accesul la postări gratuit. Reîntâlnirea cu foștii colegi de site-uri, mulți dintre ei ajunși scriitori profesioniști, membri în USR, mi-a făcut mare plăcere și consider Facebook-ul o invenție formidabilă.
Desigur, așa cum era de așteptat, mi-am făcut noi prieteni noi în lumea virtuală. Printre modalitățile tehnice ale rețelei există posibilitatea, ca printr-un simplu semn ilustrativ, cititorul unui material să aprecieze o postare, iar dacă dorește, o poate și comenta în cuvinte. Drept care, așa cum și eu pun semne de apreciere la postările altora, aceștia le folosesc, în funcție de părerea lor, la postările mele.
Cele mai apreciate postări sunt fotografiile. De altfel, începând de la fotografii a fost creat acest site, cu ani în urmă, de tinerii programatori din acea vreme. Timpul pentru a aprecia o fotografie e minim, drept care imediat apar o mulțime de semne de apreciere. Fotografiile de epocă sau din călătorii au un iz special, iar pe mine mă atrag în special peisajele din România mea cea dragă.
Când e vorba de texte – mai ales proze, care cer timp pentru lectură, există un adevăr pe care, personal, îl respect cu strictețe: niciodată nu am pus un semn de apreciere – like sau inimioară – dacă n-am citit în întregime textul. Uneori, când n-am timp să-l parcurg imediat, scriu un comentariu mai târziu.
Sigur că-mi face plăcere să văd că postările mele sunt apreciate, au semne sau comentarii. Uneori, când scriu un eseu, de exemplu, mă gândesc în secret la cei care mă urmăresc și-mi place să mă joc cu ideea că cineva, care scrie pe gustul meu, poate va citi și va fi de acord cu cele scrise de mine.
Dau aceste amănunte pentru că există un adevăr care trebuie respectat: când semnul like apare la numai câteva secunde după apariția postării unui articol, semnul nu se poate adresa textului, imposibil de parcurs în câteva secunde. Aici e un neadevăr. Oare, în sens literar, este adevărat semnul de apreciere adăugat imediat, sau cititorul, care evident n-a avut timp să citească, a pretins, prin semn, că l-a citit? De ce? Cui i se adresează semnul?
Fiind vorba despre adevărul pe FB, recent s-a înființat o nouă metodă pentru postarea rapidă a unui instantaneu cu imagine și muzică, iar utilizatorii FB primesc notificații pentru aceste scurte postări ale prietenilor virtuali. Mărturisesc faptul că, deși par a fi apreciate de mulți, personal nu agreez invenția, îmi place să gust artele separat, pe îndelete, motiv pentru care nu le deschid. Acesta este adevărul meu, pe care am ținut să-l mărturisesc deschis.
Notă: articol apărut în formă inițială în Cadran 8 / 2026
