Nu te speria, sunt eu, cel de demult, Care s-a depărtat și s-a întors Acasă, nevăzut, încă un timp. Pisica m-a simițit, de la-nceput, Cum rătăceam prin aer, căutând Să mă deprind a fi fără contur. Dar nu m-am domolit decât atunci Când ea, recunoscându-mă, a prins Să-și toarcă liniștirea […]
Mă regăsesc în tine ca-ntr-o carte, Pe care-o scriu în gând, ca să rămână De-a pururi nevăzută pentru alții, Dar ție-ți pot să-ți spun, pentru că, iată, Ce socoteam c-ar fi închipuire Prinde contur și pâlpâie de viață, În timp ce eu ajung să-ți fiu doar umbra. -Ia-mă cu tine! […]
Pe când mă cotropea ce nu-mi spuneai, Au prins să sune clopotele lung, Sfințind, parcă, tăcerea dintre noi. Iar ochii tăi, privindu-mă adânc, Mă ridicau de jos, mă-ncoronau, Ca pe o-mpărăteasă de demult. Împodobită cu iubirea ta, Puteam să-nfrunt tot ce mă aștepta, Fără să-mi pierd lucirea de diamant.
Volumul de interviuri, intitulat Cu Dumnezeu prin cetatea asediată. Dialoguri de supravieţuire spirituală, apărut de curând la editura Vremea, aparţine doamnei Daniela Georgescu, o fiinţă sfioasă, plină de bunătate, cu o mare iubire pentru credinţă şi cultură. Sub aparenţa unei înfăţişări fragile, se ascunde o luptătoare dârză care, de-a lungul […]
Când se ruga, scăpa din hrubă, Trecea prin zidul închisorii Și, pomenindu-se afară, Se-napoia întâi acasă, La toți ai lui, să îi închine De noapte bună, la culcare. Ar fi putut apoi s-ajungă Oriunde ar fi vrut să fie, Dar el intra iar în celulă, Ca temnicerul să nu aibă […]
Cei care vin au și trecut, Iar cei plecați sunt tot aici, Însă, ce repede se duc Cei care par să stea pe loc! Acum se face că și noi Ne pomenim, fără să știm, Pe drumul care ne-a visat Cum coboram, ca să suim Și nu ne mai puteam […]
În mitul antic ni se spune Că sufletele, după moarte, Sunt luate de la mal de Charon, Care în barca lui le duce, Pe apele înfricoșate, Spre-mpărăția de-ntuneric, Iar cei rămași încă pe lume, Când vor să știe ce-i așteaptă Și cum să scape de năpaste, Merg cu ofrandele de […]
Auzi cum vine vântul, Prin ramuri, ca o șoaptă, Să ne aducă vestea Că cerul se apropie? Simți? Suflul lui se face Din ce în ce mai mare, Până copacii, iarba Se smulg din rădăcină, Înaripând pământul. Suntem acum văzduhul, Fără acoperișuri, Splendoarea care crește Înavuțind misterul.
Ca vântul de suplă, Cutreier prin aer. Scăpată din nume, Din trup, din memorie, Devin energia În starea ei pură. Pot fi deodată Jivină și gâză, Copac, stea de mare, Coral, păpădie. În duh, împletirea Mă șterge de margini Și cât mi-e de bine, Acum, în Cuvântul Ce doarme pe […]
Sunt ceea ce devin, Dacă mă las lucrată De timp, până apun. Dar dac-aș deveni Ceea ce sunt – ecoul Divinului ca dor, Atunci sângele meu S-ar face apa vie, Pe care ar pluti, Și azi, Nedespărțirea…
