Iarna ne acopeream cu dune. Și vara, uneori, când era frig. Le scoteam din lada mare de pe coridor, le băteam bine, să iasă tot praful și spiritele rele, le atârnam la soare, până seara, târziu. În Banat, i se spune dună. Un regionalism. Împrumut din maghiară. E plapuma burdușită […]
pe o câmpie din Africa tropicală în Congo mai precis trăiește un pangolin solitar de zeci de ani pierdut în ghemul de solzi cu gheare ascuțite și piele fină pe piept acest fals reptilian insectivor fără dinți rupe din pâlcuri de selvă fără urmă tăcerea ieri l-am văzut la […]
Înconjurat de piulițe, șuruburi, foarfeci, pensete, lupe, curele, brățări, cadrane, obiecte de tot felul, pendule mici și mari, ceasornicarul pare desprins din alt timp. Cu ochelari imenși, care-i acoperă toată fața, reface traseul acelor cu o finețe și precizie greu de imaginat. Când schimbă bateria, la ceasurile mai vechi, trage […]
pe-o stradă din cartierul Jordaan din Amsterdam de bună seamă se sinucid femei în plină zi nu mă-ntrebați cum și din ce motive bărbații dansează cu trupurile lor inerte în brațe și-ngână melodii discret medievale în baruri mici întunecoase de tip Chat Noir cu mese din marmură neagră […]
Formula de adresare directă, Draga mea, mereu aceeași, clasică, elegantă, ca o fâșie dintr-o scrisoare a cărei cerneală nu apucă să se usuce, ca o menținere a clipei în țarcul alb sub care pagina respiră lăcrămat, trădează un dor nebun, devastator, o durere lutoasă. Un chin din care, prin trucurile […]
Costel Stancu trăiește la Reșița, un oraș din vestul țării, centru siderurgic, odinioară. Scrie poezie de când se știe. A traversat momente de cumpănă în viață. Întâlnirea cu limita l-a îndreptat spre o poetică a dialogului frust cu divinitatea, cu Celălalt. Și-a exersat cu ușurință penița, atât în forme fixe, […]
o dâră de fum pe cer șine peste câmpul de floarea-soarelui e foarte devreme în depărtare bat clopotele cineva a murit în zi de sărbătoare așteptăm să treacă marfarul după noi un cârd de mașini nimeni nu forțează bariera se aud în ecou familii de greieri s-ar putea să pierdem […]
Când s-a spart, era trecut de miezul acelei zile în care nimic nu-ți iese. Nici să stai în cap. Totul părea desprins dintr-un tablou vintage cu măscărici. Râdeau năzdrăvanii cu poftă și se țineau de mână, strâns. Horă cu măscărici. La bloc. Nu poți să înaintezi în astfel de zile […]
cerul e o pânză de sateliți câte-o stea căzătoare alungă frica la poli în fiecare noapte număr în gând într-o săptămână am ajuns la 300 dar cifra diferă e în creștere vara ochiul se adaptează lent la jocul de-a privitul un aparat cu aripi de acvilă albă pulverizează intermitent lumini […]
Chanaz e numele unui sat din regiunea franceză Savoie Mont Blanc. Se află nu departe de Aix-les-Bains, de Annecy, de Chambéry. Petite Venise savoyarde, cum i se mai spune. E adevărat că ne îndrăgostim de locuri aproape ca de persoane? Locuri banale ne devin foarte dragi, pentru că ascund un […]
