Cartea lui Adrian Mureșan, Vârstele subversiunii, propune o superbă imagine a rolului pe care N. Steinhardt l-a avut în cultura română în anii regimului totalitar. Mureșan arată cu amănunțime și precizie felul în care refuzul lui Steinhardt de a accepta ideologia oficială, afirmarea în același timp serioasă și glumeață a […]
Viaţa lui Cehov nu are nimic din exaltarea profetică sau din elanul mesianic ce domină carierele atâtora dintre artiştii ruşi care îi sunt contemporani. Acolo unde alţii aleg gesturile largi şi vocaţia de pedagog al umanităţii, Cehov se mărgineşte să ramână doar medic şi scriitor. Acolo unde alţii se prezintă […]
Se simte, adeseori, în visele mele, o adierea a morţii, ca şi cum aerul dintr-un alt culoar al lumii ar pătrunde până la mine, discret şi fragil. Se simte, adeseori, în visele mele, o adiere a morţii, de parcă toate duhurile care se adună în ele ar poposi, spre a […]
Un jurnal al despărţirii, precum acest jurnal, se scrie la patru mâini, în transa visului şi mânat de dorul care nu cunoaşte pacea uitării. Un jurnal al despărţirii, precum acest jurnal, creşte din carnea durerii , spre a atinge limpezimea crepusculară a unei elegii. Un jurmal al despărţirii, precum acest […]
Orice poveste stângace precum romanul dragostei noastre începe din gara provincială în care trenurile sunt întâmpinate de cei ce aşteaptă ca din zarea depărtării să se înfiripe siluetele, asemeni unui val de fum al primăverii. Este această gară, precum gara din Focşani, un port din care marile corăbii se îndreaptă […]
Primise postul de paznic la metrou. Simțea cum îl cuprinde un sentiment puternic de bucurie, iar faptul că în sfârșit putea servi justiția nu-l lăsa să doarmă noaptea. A trecut prin multe examene crâncene, care l-au obosit atât fizic cât și psihic. La un moment dat nu mai avea mari […]
A fost odată ca niciodată: orice istorie despre improbabila RSR nu poate începe decât cu această formulă a basmului. Îndepărtându-se de cei de astăzi, exilată de uitare pe un strat prăfuit de bibliotecă, RSR este, din ce în ce mai mult, un tărâm pe ale cărui ţărmuri stranii nu mai […]
Să fie doliul pe care îl resimt şi pe care il traversez doar preludiul propriei mele morţi? Să fie doliul care se aşterne asupra vieţii mele, atâta cât a mai rămas, un interval al trecerii? Să fie doliul de care nu mă mai pot separa, ca de o umbră îngăduitoare […]
Camus întâmpină Nobelul care i se decernează cu sentimentul întâlnirii cu piatra tombală pe cale să se aştearnă peste propria sa carieră. Căci nimic nu îi este mai străin lui Camus decât această încremenire prăfuită ce apare ca semn al sterilităţii creatoare. Ceea ce alţii ar saluta drept consacrare supremă […]
De fiecare dată când redeschid şifonierul în care stau, cuminţi şi visătoare, hainele tale, îmi reamintesc de eleganţa ta ca de acel semn prin care fiinţa ta a luminat, până la capăt. De fiecare dată când deschid şifonierul în care stau, cuminţi şi visătoare, aşteptând parcă cel din urmă zbor, […]
