Radar pe culoarele de zbor

Îmi închipui că te ating printre norii negri şi ceaţa densă.

Tu rămâi nemişcat, cu capul în jos,

părul tău răspunde la suflul vântului puternic.

Nu spui nimic.

Eu am să-ţi spun că tăcerea e de plumb,

Chiar şi aici în troposferă, unde sunetul avioanelor e mut,

Unde ele lasă doar o urmă firească a cherosenului pierdut,

Unde ele au o rută ghidată printre mii de aparate mamut.

 

Mă întreb retoric dacă dormi profund, în picioare, pe culoarele de zbor,

Dacă ai intrat martiriceşte în hipotermie,

Dacă vrei un ceai sau o cafea,

sau un supliment cu fier pentru anemie?

Sau şi ţie ţi-e dor, deşi nu ai vrea?

Sau doar iţi aştepţi rândul să spui şi tu ceva?!

Este posibil ca tu să fii deja în stratosferă, într-un avion modern,

cu trapa deschisă pentru exerciţii de paraşutism?

Oare de aceea eşti atât de trist?!

 

Te văd, dar nu pot să te reperez exact.

De la bord turbulenţe tocmai ce s-au anunţat.

Observ că ceilalţi pasageri închid parasolarele ochiurilor de geam ovale

şi iar mă întreb unde eşti tu şi de ce rătăceşti până aproape de soare?

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *