Note pentru un jurnal al despărţirii (83)

De demult, atât de demult, plaja lacului Siutghiol era portativul pe care o mamă şi copilul ei desenau cheia naivă a fericirii: era cea din urmă dimineaţă a vacanţei şi jocul lor se închipuia în marginea undelor mişcate de vânt. O simplitate duioasă umplea cerul, de parcă toate culorile seninătăţii ar fi coborât, ca o ploaie de primăvară , peste cei doi. Încremenirea unei fotografii nostalgice îi cuprindea, dăruindu-le puterea de a se bucura şi materia din care aveau să îşi alcătuiască visele.

De demult, atât de demult, o mamă severă şi tandră veghea scrisul şui al unui elev care se încăpăţâna să privească , absent, dincolo de pragul lumii sale, cu gândul la întinderi polare şi la ţinurile tropicelui. Mâna ei ei sigură îl îndruma şi glasul ei îl trezea din clipele de reverie. Iar caietele se umpleau, cuminţi, de exerciţiile aşternute răbdător: în mâna atentă a mamei de acum se ghicea fermitatea îndrăgostită a mamei de dinaintea ei, ca într-un şir de caligrafii îmbătrânite în timp.

De demult, atât de demult, un copil încadrat de părinţii săi debarca, înseninat, în portul gării din Focşani, acolo unde bastonul bunicului îi întâmpina la fel cum erau întâmpinaţi, pe vremuri, cei se se întorceau din lungile călătorii. Marile vacanţe, strânse în pânze de vânt, începeau şi în aerul micului oraş de provincie se simţea aroma dulceţei de cireşe amare.

Erau din nou, acasă, din acel acasă delicat ca o cutie muzicală de unde o tânără fragilă pornise ,cândva, spre îndepărtata Timişoară. Erau din nou acasă şi în respiraţia zidurilor casei care îi primea se putea desluşi glasul anilor în care sărăcia şi durerea le fuseseră tovarăşi. Erau din nou acasă şi silueta fragilă a bunicii se desena printre trandafiri, ca într-un rondel macedonskian. Erau din nou acasă şi vara se arcuia deasupra lor, ca şi cum i-ar fi fost menit să dureze eternă, asemeni unui ex-libris pe o carte ce întârzie în tihna bibliotecii, străjuită de praful amintirilor şi oglindită de anotimpurile ce trec, neobosite.

A fost odată ca niciodată acest trecut despre care paginile jurnalului nostru scriu cu disperare îndrăgostită, de parcă în marginile sale am putea să salvăm ceva din sunetul îndepărtat al lumii din care venim. A fost odată ca niciodată marea şi gara de provincie, simbolistă , a fost odată ca niciodată cerul în care puteam citi semnele norilor nopţii. A fost odată ca niciodată casa şi grădina şi jocurile noastre, risipite printre cuvinte ca mici jucării în camerele copiilor care au crescut şi, crescând , au uitat bucuria.

A fost odată ca niciodată povestea în care se amestecau toate poveştile celor de dinaintea noastră, ca un caier himeric de fum. Şi doar cuvintele nostalgice şi înlăcrimate ale jurnalului nostru mai pot retrezi la viaţă mişcările acelui timp care ne-a adăpostit, matern. O convocare a duhurilor, un conclav de umbre, un domeniu de amintiri: iată ceea ce suntem în acest anotimp al jalei şi al îndepărtării.

Şi din toate aceste clipe răsfirate ale memoriei îndrăgostite se iveşte vocea care ne locuieşte acum, vocea care ne călăuzeşte departe de ziua oarbă, deschizând porţile visului ce ne acordă înseninarea. O unitate de tonuri şi de culori se împlineşte din nou, ca într-un joc graţios al copilăriei, ca şi cum arcadia miniaturală din care am venit ne primeşte din nou, după atâtea peregrinări în pustiul uitării. Un alt acasă, fragil şi sinestezic, alungă tăcerea înnegurată a solitudinii, iar pagina se umple de atomii înmiresmaţi ai anotimpurilor noastre, ca de presimţirea morţii ce înseamnă revederea.

Peste ecranul de calculator în marginea căruia textul se naşte fiinţele noastre îngemănate se apleacă, visând, la fel cum de demult, atât de demult, o mamă şi copilul ei visau visul lor fără de capăt. Ceea ce era pierdut se reîntrupează în substanţa jurnalului nostru. În paginile sale ne naştem în lumina tremurătoare de amurg, spre a nu ne mai despărţi, niciodată, prinşi pe vecie în rama de fotografie a clipelor noastre pierdute.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *