Cartea Monicăi Pillat este o poveste despre o altă Românie, despre acea Românie detestată şi urâtă de comunism, despre acea Românie care şi-a aflat sfârşitul în mizerie, în singurătate, în exil, în detenţie şi în moarte. Căci destinul lui Gheorghe Ene Filipescu, bunicul cel fără de mormânt, este destinul unei […]
Subiectul acestui volum este iubirea atotbiruitoare dintre un bărbat și o femeie greu încercați de vremuri. Bărbatul este Dinu Pillat (1921–1975), „cap de lot“, alături de Constantin Noica, în sinistrul proces înscenat de Securitate, la sfârșitul anilor ’50, unui grup de intelectuali socotiți vinovați de „uneltire contra ordinii sociale“; iar […]
Mã ridicam ca oaspe al tãcerii, Robit de har, şi negrãirea îmbãta Timpanul nopţii. Pãdurea se-nvârtea; pâcloasã, steaua Îşi ascuţea peste cascadele de vânt Licãrul ghearei. O, nu aveam destule guri, nici braţe Sã mã adun din întuneric, sã mã-nţeleg Vreodatã-n singur. Tipsiile de fum ale secundei Se-acopereau de mierea […]
În fiecare noapte, Când ochii mi se-nchid, Încep un nou capitol Din cartea mea nescrisã. Nu-mi trebuie cuvinte Ci umbre de imagini Cu care plec sã aflu Calea spre Tine, Doamne. O iau în sus pe-un abur Care, ţintind vãzduhul, S-ar pierde în ocoluri, De n-ai veni spre mine În […]
De la fereastră văd Luminile din frunze Stingându-se domol Şi dincolo de ramuri, Foşnind ca marea – cerul, Pe care –n înserare Trec păsările- nave. Aş vrea să ies afară, În frigul de cristal Şi frunzele uscate Să-mi murmure sub paşi, Dar nu mai pot pleca, De la un timp, […]
Pe când scriam, tocul m-a dus, Pe foaia albă, la Isus. “Mi-e frică, Doamne, şi mi-e rău, Nu mă lăsa să cad în hău, Ţine-mă bine!” L-am rugat. Isus a spus: “Eu te-am chemat Să mă veghezi acum când cad Şi pentru tine intru-n iad. Când voi ieşi din putregai, […]
Uneori somnul devine calea care duce spre Dumnezeu. Păşesc în vis, imaginându-mi că mă întorc acasă, în locurile de odinioară, pierdute pentru prezent, însă drumul, pornit din familiarul acelei lumi, o ia pe nesimţite spre tărâmul Celui de care toată viaţa mi-a fost dor. *** Eram într-un palat în ruine […]
Cred că lăuntric ne asemănăm unor melci care îşi poartă cu ei locuinţa peste tot, până la capăt. Aşa se explică de ce atunci când casa copilăriei (pentru mine, anume, casa bunicii) dispare din câmpul vizual, pierzându-şi la un moment dat consistenţa materială, ea se retrage din afară înăuntru. Se […]
Sunt experienţe pe care le trăieşti numai în vis. Mintea, eliberată în somn de limite, descoperă cum timpul se-ntoarce în meandre. Clipa devine brusc o împletire de căi sosind de pretutindeni, făcând prezent ce nu mai e pe lume. Aşa, de pildă, la ceva vreme după ce bunica mea s-a […]
De-a lungul vieţii, noaptea mi-a adus în somn imagini felurite ale mării. Prezenţa ei, în plin uscat al minţii, e semnul libertăţii care vine să-mi dezrobească sufletul pentru o clipă. În tinereţe, am visat odată că apa năvălea în pragul casei, chemată de un dor lăuntric şi dacă îi strigam […]
