Noiembrie

De la fereastră văd
Luminile din frunze
Stingându-se domol
Şi dincolo de ramuri,
Foşnind ca marea – cerul,
Pe care –n înserare
Trec păsările- nave.

Aş vrea să ies afară,
În frigul de cristal
Şi frunzele uscate
Să-mi murmure sub paşi,
Dar nu mai pot pleca,
De la un timp, niciunde.

Căci cum se lasă noaptea
Şi vine dimineaţa,
Aud bătăi în uşă,
Deschid: casa se umple
De slujitorii umbrei
Care mă iau ostatic…

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *