De ce am ales, împreună, mişcătoarea disciplină a fragmentelor adunate în textul acestui jurnal? De ce am ales, împreună, gramatica muzicală a amintirilor, abandonând rigoarea cronologiei, spre a ne lăsa în voia unei unduiri ce pare că nu are sfârşit? De ce veştmintele în care ne îmbrăcăm, ca în costumele […]
Şi poate că toate rândurile acestui jurnal al despărţirii nu sunt decât conversaţia pe care mi-aş fi dorit să o purtăm, împreună, în acea vineri care ne-a fost dat să fie cea din urmă. Este vineri, acum, iar o altă dimineaţă se înalţă, verticală, mută şi absurdă, semn al unui […]
Adesea, în clipele în care revin pe firul timpului meu circular şi himeric, nu mi te pot imagina decât învăluită în cuvintele literaturii, ca într-o trenă stelară ce alunecă pe culoarele saturate de linişte. Adesea, în clipele în care întorc spatele zilei, spre a privi către acest trecut ce palpită […]
Acest jurnal nu cuprinde date şi zile, căci întreaga lui curgere nu mai este legată de cronologia vieţii mele. Scris cu privirea îndreptată spre cei care nu mai sunt, el nu se mai poate întoarce spre cel care mai sunt, încă: viaţa mea, atâta câtă mai este, rămâne între parantezele […]
Din Moldova pe care am iubit-o, atât, nu mai rămâne, acum, decât pulberea delicată de amintiri care se aşterne pe cărţile ce dorm în biblioteca casei noastre. Din Moldova pe care am iubit-o, atât, nu mai supravieţuieşte decât un colţ modest de cimir, în a cărui odihnă lichidă se află […]
Scriind acest jurnal în care înaintez şi mă adâncesc ca într-o mare ale cărei valuri se adună în jurul meu, luându-mi în stăpânire întreaga mea fiinţă, contopindu-mă cu trecutul ce sparge, înspumat, zăgazurile către prezent, pentru a potopi cheiul pustiu şi vântos unde mă aflu exilat acum, înţeleg că nu […]
Focşaniul nostru ,cel din care ai venit şi cel spre care ne îndreptam, ca spre un port primind largul de vânturi al mării, nu mai este decât un sarcofag înmiresmat în care dorm zilele trecutului nostru, ca într-un vechi album fotografic. Duse sunt vocile care ne luminau tăcerea şi pustii […]
De demult, atât de demult, plaja lacului Siutghiol era portativul pe care o mamă şi copilul ei desenau cheia naivă a fericirii: era cea din urmă dimineaţă a vacanţei şi jocul lor se închipuia în marginea undelor mişcate de vânt. O simplitate duioasă umplea cerul, de parcă toate culorile seninătăţii […]
Şi poate că este un semn că fotografia în care întreaga ta graţie neatinsă de timp se păstrează, ca într-o fragilă cutie muzicală, este aceea înfăţişându-te ca profesoară la catedră, în clasa ta: nimic ostentativ, nimic excesiv, nimic trucat în fericirea senină şi severă care emană de pe chipul tău. […]
De câte ori imaginile tale sunt convocate în faţa ochilor mei sentimentul morţii coboară asupra mea, ca o negură saturată de jale. Căci de abia în clipele în care urmele trecerii tale sunt mai aproape de mine moartea şi despărţirea devin palpabile, aspre şi insuportabile, ca un răsărit absurd al […]
