Note pentru un jurnal al despărţirii ( 87)

Scriind acest jurnal în care înaintez şi mă adâncesc ca într-o mare ale cărei valuri se adună în jurul meu, luându-mi în stăpânire întreaga mea fiinţă, contopindu-mă cu trecutul ce sparge, înspumat, zăgazurile către prezent, pentru a potopi cheiul pustiu şi vântos unde mă aflu exilat acum, înţeleg că nu doar moartea este incomunicabilă, în atrocele ei absurd impenetrabil, ci şi că fericirea însăşi nu poate fi transcrisă în enunţuri limpezi, accesibile celor care trăiesc în lume luminaţi de soarele ce nu cunoaşte umbre, ci luceşte, sterp, egal mereu cu sine.

Şi poate de aceea îmi doresc ca jurnalul nostru să nu fie un recviem punctat de tonurile grave ale alămurilor şi de gravitatea orgii, ci să se clădească, în delicatele sale variaţiuni, ca o elegie în care să închidem culorile dragostei noastre.

Să fie acest text semnul că iubirea, modestă şi firavă, nu are nevoie de decorul fastuos al bogăţiei fotografice spre a dura: îi este deajuns, spre a dura, colţul de zid şi desenul vegetal al unei ramuri, îi este deajuns, pentru a străluci, mişcarea aproape imperceptibilă a unui voal în aerul de dimineaţă.

Să fie acest text, cu care suntem una, amândoi, un semn de despărţire înainte de reunirea cea din urmă, la fel cum erau, cândva, de demult, foarte de demult, inscripţiile pe paginile de gardă ale cărţilor ce dormeau, visătoare, în bibliotecile roz ale bunicilor, spre a se trezi şi înălţa în noapte, ca nişte petale de trandafiri, atinse de mâinile translucide de spectre.

Să fie acest text mărturia celui care caută, în fiecare clipă a zilei, urmele pe care trecutul împrăştiat în mii de sori le lasă în urma sa, să fie acest text depoziţia nostalgică a celui care cutreieră cu paşii săi domeniul ce se învecinează cu visul, să fie acest text testamentul celui care, zâmbind înlăcrimat, se reculege în marginea cărării purtând, încă, amprenta parfumului tău.

Să fie acest text cea din urmă conversaţie pe care o mai purtăm, aici, sub pecetea timpului trecător, înainte de a traversa cortina, topindu-ne în limpezimea catifelată a timpului care se închide în sine, la fel cum se zăvorau în bucătăriile saturate de tăcere dulceţurile alcătuite din zemoasa amintire a toamnelor, să fie acest text un rămas- bun pe care îl schiţăm din pragul trecerii, eliberaţi de angoase, mântuiţi de absurd, despovăraţi de frica agoniei şi a durerii.

Să fie acest text portretul pe care tu mi l-a refuzat, din imensa pudoare a discreţiei, în viaţă fiind, dar pe care acum, în anotimpul despărţirii, mi-l imaginez din tot ceea ce îmi reamintesc, doar în vis, ca prin transă, dus mai departe, tot mai departe, spre solitarul punct ce se confundă cu marea, absorbit de domeniul lichid al sfârşitului.

Să fie acest text zidurile pe care le ating şi grădina casei noastre în care poposesc, mângâind pe câinele nostru, a cărui tihnă îmi evocă tihna atâtor amieze, să fie acest text lumina ce alunecă dinspre terasă către camere, prelungind un sentiment al crepusculului, să fie acest text consistenţa paginilor de carte pe care le deschid, din nou, spre a le reciti, împreună, duh lângă duh, să fie acest text desenul ploii pe un geam în care ne oglindim ca siluete fugare, să fie acest text pacea unei case din Focşani de la ale cărei ferestre privesc cum tu şi fratele tău sunteţi vegheaţi de bolta vegetală a unui vis armonic, să fie acest text lacrimile care curg şi să fie lemnul din crucea pe care timpul o împinge, dincolo de pământ şi mai departe spre cer, să fie acest text ultimele clipe în care am putut atinge trupul tău învelit în parfum, ca într-un sarcofag de raze, să fie acest text tot ceea ce dragostea a închipuit, în zilele ei nesfârşite, să fie acest text marea şi pământul, să fie acest text mângâierea ta, de care îmi este atât de dor, să fie acest text culoarul ce se va înfăţişa, cu ordinea sa mântuitoare, să fie acest text cuvintele care, nedomesticite de vânt, se reped către larg, spre a se întrece cu păsările mării, să fie acest text făptura ta aurorală, ivită din vis, spre a coborî în imperiul de văluri şi de porţi al nopţii, egală cu sine, dincolo de timp şi dincolo de moarte.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *