Opțiune wagneriană

Personajul este crescut după naștere pentru a obține puterea. Dar nu pentru el. Cu toate încercările pentru care a fost educat,  tânărul  conștientizează că nu are capacitatea de unul singur să obțină instrumentul puterii. Primește însă un semn cum că ar face parte din categoria  celor posibil viitori aleși care nu au cunoscut teama niciodată; până atunci cel puțin. 

Neînfricat și încurajat de circumstanțiali, tânărul se îndreaptă către  obținerea  instrumentului  puterii și, după ce mai bea și dintr-o licoare dătătoare de forță  magică ajunge să înfrunte și sacrul, ceea ce nu e deloc bine.

  S-ar părea că  drumul către putere e deschis. Ba mai mult, se acreditează ideea că până și superiorul ar fi de acord că tânăra generație ar trebui să moștenească puterea și domeniile acesteia.  

Din păcate pentru el, tânărul candidat devine tot mai arogant, astfel încât până și cel care l-a sprijinit optează pentru a i se bara ascensiunea. E trecut și prin flăcări dar fără efectul scontat de adversar. . .

Dimpotrivă, ajunge să aibă și puteri prin metamorfoză, chiar și afrodisiace necesare pentru a fura un instrument al puterii, intenție la care nu a renunțat. Se vorbește – și nu chiar întâmplător – despre trădare din partea lui, dar asta nu schimbă cu nimic realitatea, dimpotrivă o confirmă. 

Depășește însă anumite limite, prin minciună și brutalitate față de femeile credincioase lui și aliații săi,  ceea ce augmentează  furia adversarilor. E înjunghiat dorsal în ciuda faptului că instrumentul puterii a ajuns în sfârșit pe mâna sa. Moare ca semn că nu trebuie depășite limitele nici când e vorba de amorul pentru putere. Sau mai ales atunci. De data aceasta piere în flăcări, iar semnul puterii, ne mai fiind pe mâna lui, revine la locul său.

Toată povestea pe scurt este despre eroul wagnerian Siegfried.  

Evident, orice asemănare cu realitatea contemporană nouă, fie și onomastică,  este întâmplătoare.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *