Şi nu cred că am ştiut cine sunt cu adevărat decât atunci când am devenit una cu acest anotimp al jalei şi al nostalgiei: contopit cu aromele şi cu sunetele unui trecut ce mă inundă, asemeni unui flux şi reflux al oceanului ce îngăduie adăpost sufletelor, mă privesc în oglinda […]
Şi poate că în profesoara ce oficia, severă şi visătoare, de la catedra ei, veghind discret pe elevul şui ce poposea în cea din urmă bancă a clasei, adâncit în lectura călătoriilor sale verniene, se aduna tot ceea ce comunismul asupru nu îţi ingăduise să devii : în contra istoriei, […]
Şi de ce oare, în clipa în care privesc către marea grădină ce ornează intrarea liceului kretzulescu, gândul hoinar şi visător mă duce spre largile întinderi ale oceanului, acolo unde, de demult, atât de demult, un şcolar şui al republicii socialiste visa să se avânte şi el, spre a descoperi […]
Şi poate că jurnalul dragostei şi al despărţirii este asemeni acestei plaje care ne întâmpină cu freamăt de unde şi întindere de pescăruşi: o pagină marină peste care mâinile noastre aştern, firave, desenul iubirii şi al aşteptării, o temă cu variaţiuni a cărei muzică ajunge până la noi filtrată de […]
Şi de câte ori cuvintele acestui jurnal al dragostei şi al despărţirii întârzie să se îndrepte spre dimineţile mele, închid ochii şi las parfumul pe care îl bănuiesc în aer să mă înconjoare, delicat şi nostalgic, ca o ploaie ce curge din cerul înseninat al vieţilor noastre. Şi ştiu că […]
Şi poate că acest soare de primăvară va fi acelaşi pe care ochii noştri , uniţi, îl vor contempla, în clipa în care un anotimp al regăsirii le va fi îngăduit: un soare care să izbucnească, ca un răsărit marin, dar care să aibă blândeţea unei amieze provinciale, ocrotind visele […]
Cei ce au murit devin,treptat şi blând, o singură fiinţă, ce se confundă cu respiraţia nopţii din care visele se zămislesc. Cuvintele pe care le-au rostit, cândva, ajung, dincolo de prag,doar un unic murmur, ce acompaniază cărarea de dor străjuită de urmele clipelor care au fost. O alchimie plăpândă se […]
Adesea, în clipele în care dimineţile se îndreaptă spre mine, parcă spre a mă soma să mă întorc spre textul în care suntem reuniţi, mă gândesc la fericirea pe care o încercau, de demult, atât de demult, cei ce înaintau în anotimpuri cu seninătatea toamnei ce nu cunoaşte încremenirea iernii. […]
Nu ne-am putut închipui, niciodată, o viaţă peste care să se înalţe un cer al despărţirii. Nu ne-am putut închipui, niciodată, un timp care să nu fie cutreierat de paşii noştri, uniţi. Nu ne-am putut închipui, niciodată, o dimineaţă care să nu se deschidă către fiinţa contopită care eram, asemeni […]
De demult,atât de demult,poveştile se apropiau de oameni cu tandreţea unui vânt de amurg: intrând în vieţile lor, ele imblânzeau trecerea şi le dăruiau, timid, un sens al continuităţii îndurerate. De demult, atât de demult, poveştile se iveau, ca un caier diamantin, din lucirea nostalgică a caselor unde promoţii de […]
