ca frunza poleită
de ruginiul ud
aș vrea ca înspre
soare
să îmi întind
aripă
cu fruntea-nfierbântată
să-mi răcoresc
o clipă
destinul fără vlagă
căzut din zări
prea crud
arunc tristețea-n ceruri
pe-o coardă
de vioară
să-alunge fumul sumbru
al zilelor
nefaste
mă-mbarc în tinerețe
dorințele-mi sunt
caste
când îngeri sau satane
vin trupul
să mi-l ceară
credeam că sus
pe-o creangă
voi sta o veșnicie
ca-n nopțile de vară
cu vise-n luna
plină
și-am tot sperat din umbre
să-apară
o lumină
care spre răsărituri
mereu
o să mă-nvie.
și chiar de scriu
poeme
cu gând spre
viitor
azi știu
că-s doar o frunză
îngălbenesc
și mor…
Veronica Pavel Lerner
A studiat chimia la Universitatea Bucureşti şi limba engleză la Universitatea McGill, Montreal. Lucrări de specialitate, comunicări ştiinţifice în Canada, SUA şi Franţa. Este stabilită în Toronto, Canada. Colaboratoare la ziare şi reviste (tipărite sau online) din Canada, SUA şi România: “Observatorul”, “Agenda Canadiană”, “Noi Românii”, “Semnalul”, “Repere Literare” (Canada),"Target 01", "Melos" (revista Uniunii Compozitorilor din România), “Vatra Veche”, “Signet”, “Singur” (România), “Radio Metafora” (SUA) ş.a. A publicat volume de proză scurtă şi poezie în România şi Canada: "Miniaturi de dincolo de Ocean", Ed. Arhaeus, Buc. 2000 (proză scurtă), “Gânduri printre rânduri", Ed. Arhaeus, Buc, 2001 (Proză scurtă, poezii), “Binecuvântatul prezent", Ed. Pallas Athena, Focşani, 2006 (poezii), “Talking the world over”, Cranberry Tree Press, Canada, 2001 (proză scurtă) “Smiles in the Mirror”, Cranberry Tree Press, Canada, 2002 (proză scurtă, poeme), "Oameni pe care i-am cunoscut", Editura Vatra Veche 2015, "Nicolae Băciuț în dialog cu Veronica Pavel Lerner: Oameni - Repere - Mărturii", Editura Vatra Veche 2018, "Consonanțe de bon-ton", Ed. Coresi, Bucuresti, 2019. "N. Seinhardt în care spui ca nu crezi", Editura Vatra Veche 2020, "Neterminatele secunde" - Poezii, Editura Vatra veche 2020, „Frumosului deschisa poartă” - Poezii, Ed. Vatra veche 2023, „Peripeții canadiene”, ilustrații de Adelaida Mateescu, Ed. Leviathan 2024. Veronica Pavel Lerner, Nicolae Băciuț, Dialoguri fără granițe, Ed. Vatra veche, 2025.