August este oglinda în care cei ce nu mai sunt se privesc, spre a regăsi cadenţa verilor ce erau însuşi timbrul discret al fericirii pe care o credeau eternă: de pe acest pământ pe care îl contemplă moartea şi durerea sunt alungate, spre a deschide porţile de vânt unei amieze eterne, egală cu sine, până spre capătul lumii.
August este pagina pe care cei care nu mai sunt aştern, cu un scris desuet, limpezimea destinelor lor: tot ceea ce a fost revine spre prezentul de amurg, în volbură de spumă marină, iar străzile cutreierate de şoapte sunt teatrul pe a cărui scenă duhurile urcă, timid, în ritm elegiac.
August este poarta la care bat cei ce nu mai sunt, în nopţile magnetice ce le sunt casă de lavă luminiscentă: amintirile lor devin timpul în care ne pierdem, la fel cum se pierde fluviul în largul de mare peste care alunecă pescăruşii ce nu cunosc odihna, înaintând spre orizontul înspumat, captivi ai visului ce aduce în sine alte vise, niciodată ispitit de uitare.
August este clipa pe care o întrezăresc cei care nu mai sunt, atingând cortina de catifea eterică ce separă lumile, ca un râu electric: inimile lor regăsesc bătaia de inimi a zilelor în care grădinile creşteau, luminate de soarele ce se stingea în crepuscul, atras magnetic de energia nopţilor simboliste şi tainice.
August este cea din urmă scrisoare pe care o lasă în urmă cei care nu mai sunt, ca un semn delicat al atingerii lor noptatece: de acum înainte viaţa nu mai este decât o interogare a morţii şi un răgaz ce anticipează stingerea, asemeni unei respiraţii marine.
Şi în acest august ne cufundăm şi noi, ca într- un cot al fluviului lethe, spre a ne lepăda de povara zilelor noastre, îmbrăţişând ordinea poeziei ca pe cel din urmă ţărm: patria noastră provincială freamătă ca o velă ce priveşte spre valuri, iar privirile noastre se unesc, fiind una cu ochiul care scrutează un cer de cuvinte şi de pauze ,cucerind întinsul de murmur şi de îmbrăţişări fugare.
