Nu mai scriu decât la computer şi cred că vitezele cu care scriu la computer m-au desprins de persoana întâi. Jurnalele pe care le-am publicat sunt, din acest motiv, lămuritoare: într-un anumit moment apar personaje imaginare „care ar fi putut să fie”. Evenimentele adăugate fac parte dintr-un „bun simţ” al […]
Într-o povestire1 dintr-un volum apărut acum câţiva ani la editura Cartea Românească, două personaje poartă următorul dialog: „– Şi cine este, mă rog frumos, acest Leonid Dimov? – Până acum câteva săptămâni n-aş fi putut să-ţi răspund nici la această întrebare. Dar acuma ştiu. Dimov este un mare, un foarte, […]
Relaţia care-i va aduce lui Dimov liniştea şi mediul propice pentru creaţie va începe în 1958: este vorba despre Ana-Marina Pâcă, soţia, la acea dată, a poetului Teodor Pâcă. Întâlnirea cu Marina vine după o altă perioadă grea din viaţa poetului: încarcerarea, timp de două luni şi jumătate, la Jilava, […]
Câteva teme sunt definitorii pentru universul liric al lui Dimov: în primul rând, călătoria, o supra-temă ce acoperă întreaga creaţie dimoviană; apoi, sexualitatea, gastronomicul şi moartea. O lectură integrală a operei dimoviene „scoate” la suprafaţă aceste trei teme, ce revin obsesiv, separate sau amestecate. La Dimov, dorinţa erotică, actul sexual, […]
din volumul Dialectica vârstelor, 1977 I Dac-aş sta să număr, De vreo cîteva stagiuni aveam acelaşi număr La circul din localitate (Altminteri, făceam cam de toate). Neaplaudat sistematic Deși era acrobatic numărul meu venea după o dresură de pachiderme Intram – contorsionându-mă ca un vierme – În arena cu două […]
Lui Hagi Murad i se îngăduise să se plimbe călare în apropierea oraşului, dar neapărat însoţit de o escortă de cazaci. În Nuha erau vreo cincizeci de cazaci, dintre care zece fuseseră desemnaţi să slujească la comandament. Iar celorlalţi, dacă ar fi fost trimişi să l escorteze pe Hagi Murad, […]
Dar muntenii puseseră mîna pe arme înaintea cazacilor şi acum trăgeau în ei şi i tăiau cu săbiile. Nazarov atîrna de gîtul calului speriat ce l purta în jurul tovarăşilor săi. Calul lui Ignatov căzuse prinzîndu i piciorul sub el. Doi munteni, îşi scoseseră săbiile şi, fără să coboare de […]
Aşa trecu o lună, apoi încă una. Înainte de Anul nou sosi cumnatul în vizită pentru un timp. Ivan Ilici era la tribunal. Praskovia Feodorovna plecase după cumpărături. Cînd intră în birou, Ivan Ilici îl găsi acolo pe cumnat, un sangvin sănătos, care şi desfăcea singur geamantanul. La auzul paşilor […]
„N o să mai fiu şi atunci ce o să fie ? N o să fie nimic. Unde am să fiu cînd n am să mai fiu ? Nu cumva asta e moartea ? Nu, nu vreau !“ Sări din pat, vru să aprindă o lumînare, cotrobăi cu mîinile tremurînde, […]
„În descrierea unui voiaj în ţările române, germanul K[unisch] povesteşte legenda Luceafărului. Aceasta e povestea. Iar înţelesul alegoric ce i-am dat este că geniul nu cunoaşte nici moarte şi numele lui scapă de simpla uitare, pe de altă parte, însă, pe pământ nu e capabil a ferici pe cineva, nici […]
