Relaţia care-i va aduce lui Dimov liniştea şi mediul propice pentru creaţie va începe în 1958: este vorba despre Ana-Marina Pâcă, soţia, la acea dată, a poetului Teodor Pâcă. Întâlnirea cu Marina vine după o altă perioadă grea din viaţa poetului: încarcerarea, timp de două luni şi jumătate, la Jilava, sub acuzaţia de „agitaţie publică”, mai exact pentru că urinase pe statuia lui Stalin.1
Dosarul penal aflat astăzi în Arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (P 13540) spune o poveste, după cât se pare, coafată. Nu pentru c-ar fi urinat pe statuia lui Stalin ar fi fost arestat Dimov, aşa cum umblă vorba în lumea literară, ci pentru că, beat fiind, însoţit de doi prieteni, a cântat cântece legionare în public; dar nici măcar acest lucru n-a fost dovedit.
Pe 17 iulie 57, Dimov ia salariul de la revista „Arta plastică”, unde era redactor, şi este aşteptat după program de doi prieteni, fraţii Iulian şi Valentin Berbecaru. În acea după amiază, cei trei au mers la un restaurant, s-au îmbătat şi, prin Parcul Stalin2, fraţii Berbecaru l-au îndemnat pe Dimov să le cânte în ruseşte Volga, Volga şi Cântecul ţiganilor, iar la statuia lui Stalin s-a produs faimoasa întâmplare. Un miliţian este sesizat de un anume Roibu Ion, martor zelos şi comunist devotat.
Pe scurt, procesul-verbal al interogatoriului luat lui Roibu Ion consemnează că Dimov cânta Garda, Căpitanul şi striga „Trăiască legiunea şi Căpitanul Codreanu şi Garda de Fier”, în faţa statuii lui Stalin „făcând plecăciuni şi spunând Dă-ne, Doamne, Pâine”3. Atât Dimov, cât şi fraţii Berbecaru, au negat cu hotărâre pe tot parcursul procesului c-ar fi fost vorba despre cântece legionare.
………………………………….
În iunie ‘68, Ţepeneag începe publicarea serialului În căutarea unei definiţii, în care încearcă să teoretizeze şi să acrediteze onirismul drept mişcare literară. Cum însă grupurile organizate şi animate de idei democrate nu erau pe gustul puternicilor zilei, spre sfârşitul lui iunie ‘68 Securitatea decide că Dimov este un obiectiv de suficient interes pentru a i se monta în casă tehnică operativă: celebrele microfoane. În Raportul de motivare a instalării tehnicii operative din 26 iunie 19684, sunt oferite drept argumente întâlnirile frecvente cu Ţepeneag, faptul că se găsesc împreună tot timpul şi „contactează străini” şi în plus, ca şi când n-ar fi fost de ajuns, se invocă afirmaţiile lui Eugen Barbu făcute la Casa Scriitorilor, cum că în casa lui Dimov „se fac înregistrări pe bandă de magnetofon asupra unor aspecte din viaţa literară care iau apoi drumul Parisului”.
…………………………….
La 5 decembrie 1987 poetul se stingea în urma unui infarct. Lăsa în urma sa 12 volume de poezie şi numeroase traduceri. Premiat de două ori de Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti (pentru volumele de poezie Dialectica vârstelor din 1978 şi Veşnica reîntoarcere din 1982), Dimov n-a fost, în timpul vieţii, un răsfăţat nici al criticii, nici al juriilor literare. Singurul premiu al Uniunii Scriitorilor l-a luat în 1980, pentru traducerea poeziilor lui Gérard de Nerval, publicate în 1979 de Editura Univers. Natura poeziei sale, ca şi structura de introvertit şi autoizolarea impusă, au făcut ca Dimov să fie pentru multă vreme un nume „pour les connaisseurs”.
1. v. interviul Eu cred că a gândi atunci când eşti doar o trestie…, „Vatra”, nr.1/1981
2. Parcul Herăstrău
3. ACNSAS, dosar P 013540, vol I, fila 20.
4. ACNSAS, I 1638, vol I , fila 179.
Fragment din Luminița Corneanu, Leonid Dimov. Un oniric în Turnul Babel, Ed. Cartea Românească. 2014
