Lui Hagi Murad i se îngăduise să se plimbe călare în apropierea oraşului, dar neapărat însoţit de o escortă de cazaci. În Nuha erau vreo cincizeci de cazaci, dintre care zece fuseseră desemnaţi să slujească la comandament. Iar celorlalţi, dacă ar fi fost trimişi să l escorteze pe Hagi Murad, cîte zece de fiecare dată, cum suna ordinul, le ar fi venit rîndul prea des. Astfel că în prima zi au trimis zece cazaci, dar pe urmă au hotărît să trimită doar cîte cinci, cu rugămintea ca Hagi Murad să nu şi ia cu el toţi nukerii. În 25 aprilie însă acesta ieşi la plimbare cu toţi oamenii săi. În timp ce Hagi Murad încăleca, comandantul observă că nukerii se pregăteau să plece cu el şi îi spuse că n are voie să i ia pe toţi, dar Hagi Murad, ca şi cînd nu l ar fi auzit, îşi porni calul, iar comandantul nu mai stărui. Cazacii se aflau sub comanda subofiţerului Nazarov, cavaler al Ordinului Sfîntul Gheorghe, un flăcău voinic şi de ispravă, rumen la faţă, cu părul blond tuns scurt căzăceşte. Era fiul cel mare dintr o familie săracă de staroveri, care crescuse fără tată şi acum îi întreţinea pe ceilalţi din familie : o mamă bătrînă, trei surori şi doi fraţi.
— Ai grijă, Nazarov, nu i lăsa prea departe ! îi strigă comandantul.
— Am înţeles, Înălţimea Voastră, răspunse Nazarov şi, ridicîndu se în scări, cu puşca la umăr, o porni la trap pe juganul său roib, robust şi ascultător, cu botul avîntat în faţă. Ceilalţi patru cazaci erau : Ferapontov, un tip înalt şi slab, un hoţ de prima clasă şi mare potlogar, care i vînduse lui Gamzalo praful de puşcă ; Ignatov, un bărbat trecut de prima tinereţe, zdravăn, care se fălea cu forţa lui şi acum îşi încheia serviciul militar ; Mişkin, un tinerel destul de firav de care rîdeau toţi, şi Petrakov, un flăcău blond, singur la părinţi, întotdeauna blînd şi vesel.
De dimineaţă fusese ceaţă, dar spre prînz cerul se înseninase şi soarele strălucea pretutindeni : şi pe frunzişul proaspăt, şi pe iarba crudă, şi pe lanurile de grîu abia încolţit, şi pe suprafaţa încreţită a unui rîu repede ce se zărea în stînga drumului.
Hagi Murad călărea la pas. Cazacii şi nukerii îl urmau fără să se depărteze prea tare. Întîlniră femei purtînd coşuri pe cap, soldaţi în căruţe şi harabale scîrţîind pe drum, trase de bivoli. După vreo două verste, Hagi Murad dădu pinteni kabardinului său alb şi acesta o porni atît de iute, încît nukerii fură nevoiţi să meargă la trap întins. La fel făcură şi cazacii.
— Ce cal bun are, spuse Ferapontov. Dacă ne era duşman, ca mai înainte, l aş fi dat jos de pe el.
— Da, frăţioare, pe un asemenea cal luai trei sute de ruble la Tiflis.
— Cu calul meu l aş putea întrece, zise Nazarov.
— Cum să nu, replică Ferapontov.
Hagi Murad călărea tot mai iute.
— Ei, kunak, nici chiar aşa. Ia o mai încet ! îi strigă Nazarov, încercînd să l ajungă din urmă.
Hagi Murad îi aruncă o privire şi continuă să gonească în tăcere, fără să încetinească goana.
— Să ştii că diavolii ăştia şi au pus ceva în gînd, spuse Ignatov. Ia te uită la ei cum gonesc.
Se mai fugăriră aşa încă o verstă în direcţia munţilor.
— Îţi spun că n ai voie ! îi strigă din nou Nazarov.
Hagi Murad nu răspunse şi nu se mai uită înapoi, ci doar mări viteza, trecînd de la trapul întins la galop.
Sonata Kreutzer şi alte povestiri
Traducere din limba rusă şi notede Ana Maria Brezuleanu, Magda Achim,Marina Vraciu, Leonte Ivanov
Volum îngrijit de Ana Maria Brezuleanu şi Magda Achim
— Degeaba, că tot nu mi scapi, îi strigă Nazarov, atins în amorul propriu.
Îşi lovi cu cravaşa roibul vînjos şi, ridicîndu se în scări şi aplecîndu se în faţă, o porni în galop după Hagi Murad.
Cerul era atît de senin, aerul atît de proaspăt, forţa vieţii pulsa cu atîta bucurie în sufletul lui Nazarov cînd zbura pe drumul neted după Hagi Murad, contopit parcă într o singură fiinţă cu calul său supus şi puternic, încît nici nu i trecea prin cap că s ar putea întîmpla ceva rău, dureros sau chiar îngrozitor. Se bucura că fiecare salt al calului micşora distanţa dintre el şi fugar, iar acesta îşi dădea seama după tropotul tot mai aproapiat al calului vînjos că în scurt timp cazacul îl va ajunge din urmă. Aşa că apucă pistolul cu mîna dreaptă, în timp ce cu stînga încercă să şi domolească kabardinul aţîţat de tropotul de copite din spatele lui.
— Îţi repet că n ai voie ! strigă Nazarov şi, ajungînd aproape în dreptul lui Hagi Murad, întinse mîna să i prindă calul de dîrlogi.
Nu apucă să l prindă, cînd răsună o împuşcătură.
— Ce te a apucat ? ţipă Nazarov ducîndu şi mîna la piept. Pe ei, băieţi ! ordonă el şi, clătinîndu se, se prăvăli pe oblîncul şeii.
