Sălciile din fața blocului meu au frunzele albastre. Iarba galbenă ca o lămâie este părul blond al naturii care se întinde netedă până dincolo de orizont. Eu stau singur în fața ferestrei și privesc… un spectacol multicolor halucinant. Numai eu singur mult prea singur mă mir de albastrul ceruleun al […]
Într-o duminică trecută, utilizând un semel dictum sau hapax cum îi ziceau grecii, afirmam că marea muzică e… omniacă (omnis, tot), adică poate exprima sublim totul. Chiar și stări precum nebunia; de regulă își pierd mințile îndrăgostiții, probând justețea afirmației lucrețiene amantes amentes, îndrăgostiți nebuni, smitiți. Printre primele dureroase dovezi […]
Cu 127 de săptămâni în urmă vă propuneam inițierea unei rubrici muzicale duminicale și ofeream spre audiție mefistofelica arie Le veau dʹor, subliniind importanța Diavolului în muzică de vreme ce și medievalii dând peste câte o problemă componistică de nerezolvat, recunoșteau obiectiv că Diabolus in musica. Dacă de curând scriam […]
Pentru a fi în ton cu anotimpul, vă propun să ne oprim auditiv asupra câtorva geniale compoziții de inspirație estivală; de remarcat că vara a inspirat seninătate, bucurie, calm și mai cu seamă armonie. Începem evident cu Vivaldi; continuăm cu Anotimpurile lui Haydn, integral de data aceasta tocmai pentru a […]
“Astfel: fiindcă apogeul la care sufletul atinge Când poartă cântece-ntre aripi dă naştere la răzvrătiri, Se poate crede că vreodată ce e foc sacru se va stinge Şi muzele că vor rămâne amăgitoare năluciri?”… Eh, sigur că “dau fuga” la poezie, șansa majoră de a întrerupe alunecarea asta nu numai […]
În săptămânile trecute scriam despre „adagiomanie” pornind de la Albinoni, apoi despre „preludiumanie” dinspre Bach; rămânem tot la Johann Sebastian, de data aceasta la fragmentul din Suita 3 pentru orchestră, cunoscută ca Arie (air) dar de un anumit tip, mai exact arie pe coarda sol; cert putem considera că în […]
Copacu-ncare poți ciopli Madonă sau sicriu nu are flori nici umbră nu-și aruncă ; sub el în palmă vrau să-mi scriu „mi-e dor” și pumnul greu să-l strâng. Arunc cu pietre spre amurg și-mi curge-o lacrimă încet și parcă mâinile mă dor și parcă mă lovește-n piept și greu mă […]
Într-o duminică precedentă subliniam faptul că Adagio de Albinoni a generat pe bună dreptate o adevărată și benefică adagiomanie într-un timp relativ scurt. Același lucru îl putem afirma cu certitudine despre Präludium in C major de Johann Sebastian Bach. Compoziția deschide Prima carte a clavecinului fiind sinonimă cu o efectivă […]
Nu cred că e neapărat un păcat să afirm că sacrul în afara marii muzici ar fi departe de pământ; dar, cum și îngerii cântă în ceruri, e firesc ca aici, terestru adică, muritorii să se străduiască și mai mult. Fără vreun contract scris cu Divinitatea, marii compozitori au lăsat […]
Silueta lui Romy Schneider se desenează, delicat şi melancolic, pe un fundal al fragilităţii visătoare. Un chip pe care timpul nu îl poate atinge supravieţuieşte în toate filmele sale. Ceea se schimbă este gravitatea ce se adună, o dată cu trecerea anilor. Tânără fermecătoare ca un personaj de basm a […]
