Despre putere și conducere…

foarte pe scurt. După exact o lună vădind parcă o punctualitate nefirească, gâlceava generată de împărțirea puterii și implicit a conducerii pare să se fi ostoit, pe moment. În fapt a fost o firească respectare a înțelesului termenilor cărora le sunt robiți politicienii, adică clasic zicând nil novi sub sole (patriae), nimic nou sub soare (-le Patriei).

Fără putere nu se ajunge la conducere, după cum ne învață străbunii. Potentia putere, forță,  are câteva înțelesuri care ne  fac să pricepem de ce și-o doresc politicienii: eficacitate, dar mai ales putere politică, supremație, obținută prin influență, înțeles esențial raportat la posse, a putea. 

Evident că amanții puterii doresc ajungerea la conducere, firesc până la urmă și pentru a-și proba propria eficacitate. În recenta situație încheiată aparent, se punea (pune…) problema clicii partinice vegheate însă dorsal de potentia singularis, adică puterea unui singur om, aspect  dubios.  

Cu atât mai mult nu se pune problema lui potentia  populi, supremația poporului sau cu un cuvânt transmis de Cornelius Nepos, democrație.

Și astfel se ajunge la conducere tocmai când poporul demonstrează mai abitir, dar asta e treaba sindicatelor cu lideri cam vetuști.  Conducere are o serie de înțelesuri care în continuare fac să nu rămânem nedumeriți, ci dimpotrivă: a (se) tocmi,  a strânge, a aduce folos, a fi avantajos dar cum nimic nu e etern, a lua cu chirie.  

Pentru a pricepe mai limpede cum stau treburile, revin supra câtorva aserțiuni despre omul din poziție dorsală, adică președintele Patriei. Reamintesc parțial cele explicate cu trei mandate prezidențiale în urmă (deci iarăși nimic nou): praesidens, praesidentis, era și ar trebui să fie cel ce șade în frunte dar nu în scop personal sau pentru a-și binecuvânta gașca ci conform verbului de bază praesidere,  a se posta înainte spre a apăra, a proteja o întreagă comunitate umană; de unde praesidens populi, adică apărătorul, protectorul poporului.  Numai că POPULUS  e  totalitatea cetățenilor cu drept de vot și nu doar cei care au votat pro… Limpede: nu putem vorbi în cazul prezent de praesidere populo, a te așeza în fruntea poporului pentru a-i lua apărare, a-l proteja.  

Isteria, benefică pentru media mai ales – putea dura și mai mult – a demonstrat încă o dată că dincolo de individ protector și clică nu există nici potentia populi , nici POPULUS în înțelesul (în)vechi(t). Astfel că opțiunea venită după o lună (plină) de circ ne permite să-L parafrazăm pe Poet, întrebându-ne unde vei găsi un praesidens  căruia să-i pese de etimologie???

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *