adică de trei ori. În plină demență manifestă lipsită de jenă, personajul shakespearian, privind și ascultând cele din lumea noastră de azi, ar fi constrâns cu certitudine să renunțe la eleganța impusă de autor și, în locul celebrului răspuns „Vorbe… vorbe… vorbe”, să spună „prostii… prostii… prostii..”, sau, în unele […]
cu foc, sau mai liber cu pasiune, presupune o interpretare instrumentală cu energie intensă, o adevărată înflăcărare, o energie debordantă. Cel mai adesea asocierea se face cu allegro rezultând allegro con fuoco. Ceea ce se poate observa însă e o anumită diferențiere de ritm între interpretările orchestrale și cele solistice. […]
Un fost președinte al Țării constata la un moment dat și pe bună dreptate că o parte a intelectualității de la noi – deci fără a face supărătoarea generalizare de tip mediatic „românii” – viețuiește într-un soi de elitism, exclusivist și nu tocmai motivat. Se referea totuși destul de […]
termen muzical italian tradus prin puțin larg sau ușor mai lent, se situează între largo și andante. În general tinde către calm, liniștire. În compozițiile de dimensiuni generoase (simfonii, concerte pentru instrument și orchestră) larghetto definește de regulă partea a doua căreia i-am putea spune cea liniștitoare. După cum vom […]
Personajul este crescut după naștere pentru a obține puterea. Dar nu pentru el. Cu toate încercările pentru care a fost educat, tânărul conștientizează că nu are capacitatea de unul singur să obțină instrumentul puterii. Primește însă un semn cum că ar face parte din categoria celor posibil viitori aleși care […]
cu etimologie necunoscută în opinia celor mai mulți, presupune mai multe piese reunite într-un format de proporții. Originea este una coregrafică, în perioada preclasică suita fiind un ciclu de dansuri de Curte tributare însă jocului popular. În plan muzical suita atinge apogeul prin Bach și Haendel, originea populară nemaifiind depistabilă. […]
O echidistantă cercetare interdisciplinară carmino-chinologică (că tot e la modă să ai un soi de pregătire, dar să te ocupi de cu totul altceva…) aplicată pastelurilor lui Alecsandri și, parțial, celor coșbuciene, îi relevă lectorului un aspect interesant, chiar surprinzător, subtil aproape: toamna, către iarnă, câinii latră oarecum îndurerați, cu […]
(cu pluralul concerti grossi) tradus din italiană ca fiind concertul mare, e o creație a barocului din secolul XVII; se caracterizează prin îmbinarea grupurilor muzicale de dimensiuni diferite și anume: concertino, două viori, un violoncel plus clavecin sau orgă alături de ripieno (sau tutti) adică orchestra mare. Alessandro Stradella a […]
Periodic (deloc întâmplător), revine în unele cercuri restrânse dar zgomotoase, întrebarea „de ce marile noastre valori culturale nu acced la conducerea Statului???”. Numeroșii politologi și formatori de opinie se străduiesc să explice de ce anumite persoane ajunse (mai mult proclamate) guru ai conștiinței carpato-danubiano-pontice sunt victimele neștiinței populare și cât […]
în marile opere nu este neapărat locul marii fericiri. Dimpotrivă… Finalul din Traviata evocă Parigi mai mult de domeniul trecutului ce nu poate reveni în fapt. În Boema lui Puccini (cea a lui Leoncavallo, admirabilă dar eclipsată din start de cea pucciniană) atmosfera pariziană e evocată în Cartierul Latin, singurul […]
