dacă nu am plecat încă era pentru că nu îmi lustruisem încălțările aveam un obicei ciudat să insist asupra vârfurilor să urmez linia tălpii și să mă opresc la călcâi făceam asta atât de de des și apăsat încât nu m-aș fi mirat să apară undeva […]
(fragment) Doamnă! Tânăra insistă. Se uită la pâini. Vânzătoarea de la brutărie zâmbește. Pe Iulia o știe de mică. Familia fusese greu încercată cu această fiică cu mințile aiurea. Mama a crescut-o și a educat-o cum a putut mai bine. Politețea se lipise de fată. Dar și […]
„Din punct de vedere antropologic, Mircea Eliade a arătat că, indiferent de sensul pe care îl are, sacrul este pentru fiinţa umană o realitate incontestabilă. Oricine refuză sau neagă chipul care, în interiorul unei culturi anume, îi este atribuit, nu face altceva decât să înalţe la rangul de absolut o […]
„Influenţa lui Ionescu asupra gândirii lui Eliade nu este totală. Astfel, deşi tânărul Eliade frecventa cursurile de logică şi metafizică, interesul lui era îndreptat spre istoria religiilor. Din notele memorialistice aflăm că, un an înainte de întâlnirea cu Nae Ionescu, citise deja I Misteri a lui Raffaele Pettazzoni, o carte […]
„În viziunea lui Mircea Eliade, conceptele de asceză şi de autenticitate sunt legate de categoria religioasă a sfințeniei. Asceza poate fi magică sau religioasă. De asemenea, poate fi o forţă liberă, care izvorăşte din voinţa omului şi, dacă are „drept ţintă capriciul sau curajul său, atunci e o energie magică […]
„Sacrul este Realitatea Ultimă care se manifestă; ultimul dintre cele trei elemente componente ale unei hierofanii – adică obiectul natural, realitatea invizibilă şi obiectul mediator îmbrăcat cu sacralitate – face în aşa fel încât sacrul să nu mai fie înţeles ca o realitate absolută în sine însăşi, ci ca o […]
„În studiile de istoria religiilor, Mircea Eliade îşi opreşte atenţia în mod deosebit la subiectul experienţei sacrului, adică la om. Acesta este motivul pentru care subliniază diferitele poziţionări existenţiale pe care omul religios şi le-a asumat în raport cu cosmosul. Dar, aşa cum am spus mai sus, homo religiosus nu […]
poate defini titlul unei opere; se întâmplă la Antonio Salieri în Prima la musica e poi le parole, un fel de ars musica din care aflăm primordialitatea muzicii în raport cu libretul, cu … vorbele. Nu întâmplător capodopera lui Salieri (părerile „critice” în continuare nu sunt de luat în seamă!!!) […]
Jumate-n biserică, restu-n floare să fie slujba de-nmormântare pentru-albina care, prin înțepare cu propriul ac — și aici e un vid legislativ —, a comis suicid?
Majestatea Sa Regina Elizabeta a II-a a Marii Britanii a trăit ca sfînt național, a domnit ca anonim suprem și a murit ca anacronism. În 96 de ani de viață și 70 de domnie, Regina a fost ferită de greșeală, cum feriți sînt numai cei ce respectă ordinea profundă și […]
