Wilhelm Dancă: Mircea Eliade: Definitio sacri (5)

„În studiile de istoria religiilor, Mircea Eliade îşi opreşte atenţia în mod deosebit la subiectul experienţei sacrului, adică la om. Acesta este motivul pentru care subliniază diferitele poziţionări existenţiale pe care omul religios şi le-a asumat în raport cu cosmosul. Dar, aşa cum am spus mai sus, homo religiosus nu poate trăi fără raportarea la sacru sau la o Realitate Ultimă, transcendentă. Homo religiosus trăieşte într-a lume sacralizată, de aceea, căutând să scape de devenirea formală a lumii, se refugiază într-un timp sacru, anistoric. În nuvelele şi romanele cu caracter fantastic, Eliade se ocupă nu de omul religios, ci de omul areligios care trăieşte într-o lume desacralizată; în cazul acestuia, sacrul este camuflat, iar viaţa semnificativă constă în acceptarea coerenţei formale a evenimentelor care se impun cu forţa unei necesităţi. Obiectivitatea formală a istoriei, numită de Eliade cu termenul destin, nu trebuie înţeleasă în sensul tragediei greceşti, ci în sensul gândirii romantice, unde destinul semnifică întregul ce dă sens oricărui semn sau fragment istoric. Camuflarea sacrului în profan este un mister care întemeiază o întreagă metafizică, mai exact misterul condiţiei umane. Deşi tema camuflării ar fi trebuit tratată la nivelul meditaţiei filosofice, Mircea Eliade îi acordă totuşi importanţa cuvenită în operele literare. Aici este vorba despre drama omului modern, desacralizat, în existenţa căruia sacrul nu mai este evident, ci camuflat în natural, profan sau inconștient. Sacrul camuflat nu se impune în mod automat, el este precedat de o apriorică înţelegere a semnelor. În felul acesta, omul este pus în condiţiile iniţiale, adică în faţa destinului sau a nimicului, trebuind să lupte pentru semnificația pe care o poate da sau nu vieţii sale. Chiar dacă omul modern se comportă în raport cu sacrul ca un orb, surd şi mut, sacrul, semnificaţia nu rătăcesc vag prin cosmos, ci sunt date deja în ritmurile cosmice, în normele şi în doctrinele culturilor tradiţionale sau în obsesiile şi dorinţele mai profunde ale fiinţei umane.”

 

 

Wilhelm Dancă, Mircea Eliade: Definitio sacri, Editura Spandugino, București, 2022

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *