„Din punct de vedere antropologic, Mircea Eliade a arătat că, indiferent de sensul pe care îl are, sacrul este pentru fiinţa umană o realitate incontestabilă. Oricine refuză sau neagă chipul care, în interiorul unei culturi anume, îi este atribuit, nu face altceva decât să înalţe la rangul de absolut o altă noţiune, a cărei esenţă o reproduce pe cea combătută. Dacă lăsăm deoparte terminologiile pe care noţiunea de sacru le-a provocat în decursul mileniilor, în toate limbile, ceea ce rămâne este omul mereu însetat de absolut, omul Sfântului Augustin, irrequietum est cor meum donec requiescat in te, şi sacrul (divinul) lui Blaise Pascal: „Nu m-ai căuta dacă nu m-ai fi găsit”. Fără îndoială, căutarea sacrului este gestul fundamental pe care îl purtăm în noi, condiţia sine qua non a vieţii noastre.
Noţiunea de sacru este legată de noţiunea de religie, care, cu siguranţă, este un fenomen uman. Prin urmare, un fenomen uman este şi sacrul în calitatea sa de pol către care tinde religia sau de valoare supremă pe care ea o slujește şi de care se apropie. Sacrul nu este un fapt cultural, deoarece îi aparţine omului ca sine constituit, cum, de altfel, îi aparţine şi faptul religios. Sacrul, ca şi religia, nu este un aspect exterior, ci un element esenţial al fiinţei umane. În realitate, nu există societate fără cultură şi cultură fără religie, din moment ce cultura este ceea ce omul adaugă naturii sau, mai bine zis, modul în care organizează şi interpretează datele naturii.
Din păcate, cultura din zilele noastre, în special cea din Occident, contestă legătura sa cu religia sau sacrul. În acest sens, Mircea Eliade a ştiut să descrie în mod admirabil cultura omului care se vrea areligios. «Omul modern areligios îşi asumă o nouă stare existenţială, recunoscându-se doar ca subiect şi agent al Istoriei şi refuzând orice chemare la transcendenţă. Cu alte cuvinte, nu acceptă niciun model de umanitate în afară de condiţia umană, aşa cum poate fi ea descifrată în diversele situaţii istorice».”
PROFIL
Wilhelm Dancă este preot romano-catolic și profesor universitar la Facultatea de Teologie Romano-Catolică din cadrul Universității din București. A urmat studii de teologie și filosofie la Iași și la Roma și a fost sfințit preot în anul 1986. În 2013 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar în 2017, membru al Academiei de Științe și Arte din Salzburg, Austria. A scris și a coordonat peste douăzeci de cărți de religie și filosofia religiei, multe dintre ele cu un puternic mesaj de credință adresat publicului larg, dar și celui de specialitate.
Wilhelm Dancă, Mircea Eliade: Definitio sacri, Editura Spandugino, București, 2022
