Wilhelm Dancă: Mircea Eliade: Definitio sacri (2)

„Influenţa lui Ionescu asupra gândirii lui Eliade nu este totală. Astfel, deşi tânărul Eliade frecventa cursurile de logică şi metafizică, interesul lui era îndreptat spre istoria religiilor. Din notele memorialistice aflăm că, un an înainte de întâlnirea cu Nae Ionescu, citise deja I Misteri a lui Raffaele Pettazzoni, o carte hotărâtoare pentru cariera lui de istoric al religiilor. Totuşi, pentru Mircea Eliade, metoda ionesciană era mai convingătoare decât cea a lui Pettazzoni care, deşi folosea comparatismul, se deosebea în ceea ce priveşte conceptul de istorie – diferenţa aceasta a constituit obiectul unei corespondenţe îndelungate între cei doi savanţi. După cum am văzut mai sus, pentru Nae Ionescu istoria era suportul vieţii spirituale şi, de aceea, refuza toate teoriile la modă care acordau un conţinut substanţial timpului ca atare: Giambattista Vico, Corsi e ricorsi; Georg Friedrich Wilhelm Hegel, Concepţia dinamică despre timp; Kant, Teoria istoriei helicoidale. În legătură cu istoria, teoria lui Raffaele Pettazzoni este aproape de teoriile idealiste. În ciuda diferenţei de interpretare a istoriei, Eliade reţine metoda lui Pettazzoni. Într-un articol din 1926, „Misterele şi iniţierea orientală”, şi într-un altul din 1927, „Magie şi Metapsihică”, tânărul cercetător spune că metoda comparatistă este „o binecuvântată metodă de investigare”, iar „istoria religiilor nu ar fi posibilă astăzi decât prin acest instrument al comparaţiei”. Însă, adaugă el, nu trebuie căutată „explicarea vieţii religioase” sau „evoluţia materială a religiei”, ci „structura ei interioară”. Aşa ne explicăm importanţa pe care Eliade o acordă „relațiilor organice dintre seriile de fapte religioase”, „sintezelor mentale” ca „adevăraţi factori de evoluţie psihică şi spirituală” a omenirii, „simetriilor tipologice”, şi nu „relațiilor istorice, structurilor şi semnificaţiilor unui fapt religios sau unei hierofanii. Pe urmele lui Nae Ionescu, discipolul nu substanţializează istoria, evoluţia, răspândirea sau alterările unei hierofanii, ci subliniază structura religioasă a existenţei.”

Wilhelm Dancă, Mircea Eliade: Definitio sacri, Editura Spandugino, București, 2022

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *