Jeffrey McDaniel
O lume tăcută
Într-un efort de a-i face pe oameni
să se privească mai des unii pe alții în ochi
și, de asemenea, să-i împace pe muți,
guvernul a decis
să aloce fiecărei persoane fix
o sută șaizeci și șapte de cuvinte pe zi.
Când sună telefonul, mi-l pun la ureche
fără să spun alo. În restaurant
arăt cu degetul spre supa de pui cu tăiței.
Ma adaptez bine noului stil de viață.
Noaptea târziu, îmi sun iubita de departe,
îi spun, mândru: am folosit doar cincizeci și nouă, astăzi.
restul, le-am păstrat pentru tine.
Când ea nu zice nimic,
știu că și-a epuizat toate cuvintele,
așa că-i șoptesc, tandru, te iubesc
de treizeci și două de ori înmulțit cu trei
După aceea, rămânem pe linie
și ne ascultăm unul pe celălalt respirând.
Jeffrey McDaniel (n. 1967), poet și editor american, autor a cinci volume de poezie, câștigătorul unei burse de scriere creativă din partea National Endowmnent for the Arts. McDaniel a absolvit colegiul Sarah Lawrence College, și apoi a urmat un master în cadrul Universității George Mason University, unde a studiat, printre alții, cu poeta Carolyn Forche. Primele trei colecții de poezie, Alibi School (1995), The Forgiveness Parade (1998) și The Splinter Factory (2002) i-au apărut la editura Manic D Press. Cel mai recent volum de poezie, „Chapel of Inadvertent Joy”, i-a apărut la University of Pittsburgh Press. În prezent lucrează la un alt volum intitulat “4,000 A.M.”. Locuiește în Cold Springs, New York.
Jeffrey McDaniel
The Quiet World
In an effort to get people to look
into each other’s eyes more,
and also to appease the mutes,
the government has decided
to allot each person exactly one hundred
and sixty-seven words, per day.
When the phone rings, I put it to my ear
without saying hello. In the restaurant
I point at chicken noodle soup.
I am adjusting well to the new way.
Late at night, I call my long distance lover,
proudly say I only used fifty-nine today.
I saved the rest for you.
When she doesn’t respond,
I know she’s used up all her words,
so I slowly whisper I love you
thirty-two and a third times.
After that, we just sit on the line
and listen to each other breathe.
~~
https://www.youtube.com/watch?v=AlS8QPLcsaM

