Raymond Carver
Încă un mister
În ziua aceea când l-am însoțit pe tata la curăţătorie –
Ce ştiam eu despre Moarte? Tata a ieşit purtând un
costum negru într-o
husă de plastic. L-a agăţat de spătarul scaunului din spate a vechii mașini sport
şi-a spus: “Acesta este costumul în care bunicul tău
va părăsi lumea.” Despre ce sărăcia vorbea? M-am
întrebat.
Am atins plasticul, reverul alunecos al acelui costum
care urma să plece, împreună cu bunicul. Încă un mister pentru
timpurile acelea.
Apoi a trecut ceva vreme, a fost o perioadă în care rudele
plecau care-cum în
stânga şi-n dreapta. Apoi a venit rândul tatălui meu.
Am stat şi l-am privit cum se mistuia în propriul său fum. Tata nu avea
un costum. Aşa că l-au îmbrăcat, grotesc,
într-un sacou sport, ieftin, şi cravată,
pentru ocazie. I-au închis buzele
într-un zâmbet ca şi cum ar fi vrut să ne asigure: Nu vă faceţi griji, nu e
atât de rău pe cât pare. Dar noi ştiam mai bine. Era mort,
nu? Ce altceva ar putea fi mai rău? (Pleopele îi
erau cusute și ele, pentru a nu fi nevoite să urmărească
spectacolul acela cumplit. I-am atins
mâna. Rece. Obrazul unde îi apăruse câteva
fire de păr în barbă de-a lungul maxilarului. Rece.
Astăzi am am scos la lumină mistere ascunse în adâncuri.
Cu o oră sau două în urmă, când mi-am ridicat costumul
de la curățătorie și l-am agățat cu grijă
în spatele banchetei din spate. L-am dus acasă, am deschis portiera
și l-am ridicat în lumină. Pentru um minut am rămas nemișcat, în mijlocul drumului,
cu degetele încleștate pe umerașul de sârmă. Apoi
am făcut o gaură în plastic până în partea cealaltă. Am luat una
dintre mânecile goale între degete și-am ținut-o așa–
material aspru, palpabil.
Am ajuns de cealaltă parte.
Raymond Carver (1938-1988) novelist și poet american, unul dintre cei valoroşi scriitori de proză scurtă din literatura americană contemporană, nominalizat pentru National Book Award pentru colecția, „Will You Please Be Quiet, Please” (1977) și Pulitzer Prize pentru ficțiune – Catedrala (1983), cel mai cunoscut volum al său. Au urmat volumele: Dacă-ţi vrei (1984), Elefant şi alte povestiri (1988), De acolo de unde sun (selecţie de autor, 1988). În 1988 a fost primit în Academia Americană şi în National Institute of Arts and Letters, iar Hartford University i-a acordat titlul de Doctor în Litere. Cărţile sale au fost traduse în peste douăzeci de limbi. A murit la vârsta de cincizeci de ani, în urma unui diagnostic de cancer pulmonar. Inscripția de pe mormântul său este un extraordinar poem, intitulat “Late Fragment”: “Și-ai primit ceea ce ți-ai dorit de la viață, chiar și-așa?/ Da, am primit/ Și ce ți-ai dorit?/ Să fiu cel mai iubit/ să mă simt/ cel mai iubit din lume” („And did you get what/ you wanted from this life, even so?/I did./ And what did you want?/To call myself beloved, to feel myself/ beloved on the earth.”)
Raymond Carver
Another Mystery
That time I tagged along with my dad to the dry cleaners-
What’d I know then about Death? Dad comes out carrying a
black suit in a
plastic bag. Hangs it up behind the back seat of the old coupe
and says, “This is the suit your grandpa is going to leave
the world in.” What on earth could he be talking about? I
wandered.
I touched the plastic, the slippery lapel of that coat
that was going away, along with grandpa. Those days it
was just another mystery.
Then there was a long interval, a time in which relatives
departed this
way and that, left and right. Then it was my dad’s turn.
I sat and watched him rise up on his own smoke. He didn’t
own a suit. So they dressed him gruesomely
in a cheap sport coat and tie,
for the occasion. Wired his lips
into a smile as if he wanted to reassure us, Don’t worry, it’s
not as bad as it looks. But we knew better. He was dead,
wasn’t he? What else could go wrong? (His eyelids
were sewn closed, too, so he wouldn’t have to witness
the frightful exhibit). I touched
his hand. Cold. The cheek where a little stubble had
broken through along the jaw. Cold.
Today I reeled his clutter up from the depths.
Just an hour or so ago when I picked up my own suite
from the dry cleaners and hung it carefully
behind the back seat. I drove it home, opened the car door
and lifted it out into the sunlight. I stood there a minute
in the road, my fingers crimped on the wire hanger. Then
tore a hole through the plastic to the other side. Took one of
the empty sleeves between my fingers and held it –
the rough, palpable fabric.
I reach through to the other side.
