Sandala ca limes

Întâmplarea cu săndălarul care se credea și altceva  decât era prin calificare (mai precis pictor, provocând reacția promptă a adevăratului artist după ce acesta corectase sandala din pictură) are o conotație foarte clară și deloc elitistă; ideea pictorului era ca fiecare să-și vadă de domeniul său, mai pe românește îndemnul zice  „vezi-ți de treaba ta”. 

Când pictorul, criticat de săndălar și după corecție, îi spune Ne sutor ultra crepidam, adică Săndălarule, mai sus de sandală NU, nu avem de-a face cu disprețul artistului față de meșter, ci efectiv cu imperativul menținerii în limitele bunului simț și, implicit, ale domeniului de referință specific. Probabil și de aceea Imperiul Roman a mers bine mult timp. 

În raport cu amintita întâmplare observăm că la noi (dar și la alții…) prea mulți se exhibă în cu totul altceva decât o cere pregătirea pe care o au. S-a făcut caz de faptul că în comunism activiștii se pricepeau la toate, mai ales la cele cu care nu aveau nici măcar o vagă tangență prin pregătire (dacă chiar o aveau…). Exista chiar o vorbă cum că dacă nu te pricepi la nimic fă-te activist. Lucrurile nu s-au schimbat radical chiar dacă nu mai vorbim de activiști în sensul de odinioară. S-au metamorfozat și ei: de mediu, de exemplu, greu de departajat de terorist, după unii.

Periodic invocatul CNSAS, eficientă fabrică de „aranjat” persoane non gratae indiferent  de orientare, dar și un soi de cooperativă Nufărul pentru detartrarea alor noștri, este din start o instituție cel puțin dubioasă  prin cei care o conduc. Nici unul dintre mogulii civili care diriguiesc (de) acolo prin arta săpatului în ceață nu pare să aibă nimic cu știința studierii documentelor, atât de bine fundamentată încă la romani și concretizată în nobilul și imparțialul tabularium. Alte exemple, la care nu mă mai opresc vizează instituții culturale dirijate de persoane cu bună pregătire, însă în cu totul alte sfere nu  neapărat de influență … Dar să nu ne mire, de vreme ce  în ultimele decenii cei mai marcanți și zgomotoși axiologi au pregătire în domenii care trimit la șuruburi, macro compuși, betoane, drumuri sau poduri. Să fim bine înțeleși: e chiar (mare) nevoie de cercetători și ingineri: de cei care își fac meseria, nu de cei care judecă opera artistică în funcție de așa-zisa moralitate a autorului, care nu interesează pe nimeni. Spre pildă, un poet, fost la CNSAS ar putea fi șef la Institutul de Fizică Nucleară de la Măgurele. Ce ar fi mirabil în asta de vreme ce actuala  șefă bruxelleză, ginecolog prin pregătire, a fost 6(șase) ani ministrul apărării și nu oriunde. 

Un conațional, care își dedicase viața pregătirii pe care o avea, îmi spunea nu foarte demult  că hiba stă în aceea că suntem un neam de enciclopediști. Adevărat: cu o densitate uluitoare, pe (kilo)metru pătrat, de politologi, antropologi, analiști, teologi, vraci, omnilogi, clarvăzători, influenceri, mediatici dar și anumiți… activiști  în toate domeniile și în „altele câteva”, am devenit  un popor renascentist de Pici (della Mirandola) pe spate.05

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *