Robit de har
Mã ridicam ca oaspe al tãcerii, Robit de har, şi negrãirea îmbãta Timpanul nopţii. Pãdurea se-nvârtea; pâcloasã, steaua Îşi ascuţea peste cascadele de vânt Licãrul ghearei. O, nu aveam destule guri, nici braţe Sã mã adun din întuneric, sã mã-nţeleg Vreodatã-n singur. Tipsiile de fum ale secundei Se-acopereau de mierea […]





