Corto la Veneţia

Corto intră el însuşi, prin “ Fabula veneţiană”, în consistenţa misterului. Decorul veneţian este fundalul pe care este proiectată cea mai barocă dintre rătăcirile lui Corto. În acest vârtej de măşti care se schimbă intre ele, elementele Italiei documentabile istoric, ( acea Italie în pragul intrării în vârsta fascistă, acea Italie din care vine Pratt însuşi cu suita sa de amintiri ) se topesc în pasta aromată a ficţiunii. Ceea ce contează, în această fabulă care se sustrage lecturii raţionale, este voluptatea cu care el, Corto, se dedică traversării etajelor succesive din care este alcătuită Veneţia. Decadentă, somptuoasă şi carnivoră, cetatea dogilor secretă un narcotic ce aboleşte graniţele sesizabile dintre ceea ce este închipuit şi ceea ce ar putea fi adevărat. Ca şi în ficţiunea Graalului, ca şi în ultima aventură scrisă de Pratt şi în care figurează Corto Maltese, “ Mû”, poetica textului elimină, deliberat, regulile verosimilităţii realiste. Scrisul lui Pratt este postmodern şi vizionar.
7CortoMaltese3
“Fabula veneţiană” este încărcată de povara borgesiană a nebuniei, aventurii şi tradiţiei. Începutul ei face aluzie la vălul care se ţese în jurul acestui oraş ce este plăsmuit din aluatul shakespearian al viselor: urmărit de energumenii fascişti, Corto aterizează, inopinat, în mijlocul întrunirii unei loje masonice. Fabula lui Pratt exploatează, din acest acest moment de debut al naraţiunii, tensiunea dintre istoria terestră şi istoria sacră. Ca oraş ce sfidează timpul, incremenit în piatră şi decadenţă, Veneţia lui Pratt este punctul în care se reunesc tradiţiile hermetice ale creştinătaţii, iudaismului şi islamului, spaţiul saturat de prezenţă gnozelor ce se nasc pe trunchiul lor.
corto 2
Călătoria veneţiană a lui Corto este, ca şi acel straniu voiaj asiatic, o goană frenetică după o altă comoară, ce poate fi descoperită doar dacă sunt descifrate şi localizate indiciile ciudatului şi excentricului baron Corvo . Clavicula lui Solomon este piatra preţioasă care zace ascunsă sub ascunzişul tombal al Veneţiei. Trepidant şi fastuos, textul lui Pratt nu este altceva decât o succesiune de măşti care îşi relevă identitatea ascunsă- smaraldul atrage pe toţi cei care locuiesc în oraşul lagunelor, iar demenţa aristocraţilor ce lâncezesc în palatele lor este ecoul îndepărtat al istoriei comorii ce urcă până la varegi şi bizantini. “ Fabula veneţiană” poate fi citită în dubla cheie pe care o propun variaţiunile post moderne ale lui Eco: ca un joc al aventurii, dar şi ca o meditaţie în marginea parcursului tradiţiei şi a umanităţii înseşi.
cortomaltesecouleurformatnormal08
În acest joc în care se amestecă realitatea şi ficţiunea gnostică, ucigaşul cel mai redutabil va fi femeia bântuită de spectrul reîncarnării. În Veneţia fascistă, Hipazia îndeplineşte rolul amfitrionului ce retrezeşte stilul arhaic şi misterios al agapelor antice. Eterică şi radiind o aură ce trece peste secole, Hipazia se vede pe sine ca reîntruchiparea celei care a fost ultimul apărător al barocului păgân în faţa asaltului religiei creştine, celebra Hipatia. Puntea dintre lumi este asigurată de închipuirea Hipaziei, iar vocaţia pe care apariţia feminină şi-o arogă este acea de custode al comorii căutate şi de Corto. Aflată în umbră, seducând pe bărbaţii ce devin instrumente ale voinţei ei, Hipazia este arhitectul unei urzeli care se sfârşeşte o dată cu focul care îi consumă casa şi o face să dispară, ca o zeitate antică arsă pe propriul ei rug.

Fantezia veneţiană a lui Pratt musteşte de semnele vechimii şi de simţul particular al ironiei postmoderne. Smaraldul lui Corto nu va fi găsit cu adevărat niciodată. La căpătul itinenariului iniţiatic jalonat de indiciile lui Corvo se află farsa gândită de baronul Corvo însuşi. Totul nu a fost decât o elaborată glumă colosală, hrănită de fantezia ciudatului personaj. Şi dacă însăşi comoara a fost o vedenie, personajele ce au cutreierat povestea sunt, la rându-le, creaţiile autorului omniscient. Ele îl salută pe Corto şi pe cititor la final, parte din teatrul imaginaţiei şi literaturii.

Cât despre Corto, locul său este în ficţiunea ce învăluie oraşul dogilor. Neobosit şi misterios, el bate la uşa din cartierul tainelor, cerând ca poarta să se deschidă iar o altă poveste să îl înghită, spre a cutreiera mările de cuvinte şi de culori. Pratt iese la rampă, pentru a –şi contempla universul zămislit, ca un Prospero veneţian.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *