Ne-am obişnuit ca pe lumea aceasta să se tacă despre cele mai multe dintre lucrurile pe care le preţuim, fie din teama de a nu le spulbera, fie din dorinţa de le a păstra pentru sine, în cea mai mare intimitate îngăduită de timpurile şi neajunsurile noastre. În principiu, despre […]
N-am nicio intenţie de a deschide un subiect de Philo Café. Totuşi, tonul următoarei confesiuni indică toate direcţiile către un taifas cultural dezinhibat de micile tabuuri – aici, pre-judecăţi– sociale: cerându-ni-se să vorbim despre timp, ni se impune să vorbim, de fiecare dată, la persoana I, despre o istorie culturală […]
Unii spun că scriu complicat. Îmi place să cred că nu e adevărat: că orice scriere implică, în aprecierea ei, judecăţi de gust. Poate să îţi placă sau nu. La fel de bine, cred că un scriitor trebuie revizitat, pentru a putea fi revizuit. Nu îmi place ce scriam în […]
De fiecare dată când cunosc pe cineva, îmi pun o dorinţă: să fie unul dintre puţinii oameni în care nu îţi e teamă să ai încredere. Celălalt (ca prieten, amic, mentor, iubit, nu ca partener, colaborator, aşadar ca rol construit dintr-o sumă de atribute pe care oricine le poate îndeplini […]
Reciteam în urmă cu câteva seri Identitatea lui Kundera, căzând cu privirea, ca de fiecare dată, asupra convingerilor lui Jean-Marc: „Afectivitatea dintre doi oameni nu se măsoară după numărul de cuvinte pe care și-l schimbă”. E drept că scena, decupată dintr-un colț de cafenea în care un cuplu monoton privește […]
În urmă cu aproape doi ani, îmi mărturiseam, într-un manuscris: „Oamenii se schimbă exact atunci când nu-i priveşti”. Din acel timp, câteva lucruri s-au schimbat. Am greşit. Cum altminteri era şi firesc. Pentru că „oamenii se schimbă exact atunci când nu-i cunoşti”. E o teză mult mai la îndemână dacă […]
Nu am știut niciodată cum se întâmplă că într-un singur ceas ajungi să faci ceva mai mult decât agonia unor episoade personale despre munci și zile: mi-am spus că ține de farmecul inspirației sau de lucrurile care îți stau alături ca ceea ce îți e la îndemână. S-ar putea să […]
Ca și când am fi destinați unui individualism, ni se spune că fiecare om moare singur. Dar poate e prea mult pus pe seama naturii. Căci, la fel de bine, fiecare dintre noi e primul care moare. Simpla idee a unei oridini, a succesiunii responsabile, amintește că mori pentru un […]
În urmă cu mulți ani, ai mei obișnuiau să mă ducă în ajun de Crăciun la cimitir, la cei doi bunici. Din pricina zăpezii, locul era foarte astrucat și liniștit; numai de Paște, moartea părea o evidență. Îmi amintesc că sunt mulți ani de atunci, pentru că e natura unei […]
Atitudinea lui „sau-sau” e întotdeauna cea mai puţin confortabilă. Odată eliminat „mirosul” omului chinuit de o pluralitate de înţelesuri, jocul de-a alb şi negru e uneori degrab` vărsătoriu de sânge. Sună familiar, nu? Şi totuşi, prea puţin românesc. Cred că cel mai incomod e sentimentul de revendicare de la o […]
