În celălalt cadru mă pot întoarce la tine, la soarele sprijinit de grilajul metalic. E ceva aici, despre care ne e greu să visăm, un transplant de lumină după care niciunul nu vom trăi. Când îți curăț paltonul, scutur un om de zăpadă – suflarea ta îmi face mâinile albe. […]
Se întâmplă mereu: îngrămădesc frica în cutii din ce în ce mai mărunte, crezând că va dispărea. Dar nu, ea crește și crește, cutiile se desfac asemenea unor brațe de ipsos. Îmi e teamă de avioane. Îmi e teamă de mașinile albe. Îmi e teamă că, într-o zi, nu te […]
În poemul acesta, scenariul e diferit: încă visez că norul de zahăr ne poate atinge. Că stăm pe o canapea cafenie și bem în liniște ceaiul, în timp ce soarele își schimbă textura. Milioane de molecule de hidrogen pot să ia foc oricând. Milioane de oameni pot crede că nu […]
Încă o noapte, încă un joc de-a uitarea. Cât ne amintim și cât nu. Cât mai putem trage. Am întâlnit oameni ce-și zic fericiți – fericirea lor mi-a adus adevărul: o mușcătură ce-ar doborî un bivol matur. Cercetătorii au stabilit că oamenii care nu pot renunța la rutine, sunt predispuși […]
Unde lumea mea se sfârșește, începe a ta – corpul tău atins de o rază, corpul tău iluminat de albul neonului. Sunt atâtea aspecte asupra cărora nu m-am oprit. Dacă pui o crenguță de mușcată în apă, îi cresc mustăți pe care oamenii le numesc rădăcini. Dacă pui un om […]
De unde și de ce acest gând ce-mi tulbură, seara, lobul urechii? De dincolo de moarte, să mai pot asculta minuscule fragmente ale falangelor mele-nflorind, așa cum rareori mi se-ntâmplă s-aud când unele păsări dau în floare pe-ascuns, în zăpadă.
El a scris despre ochii ei negri. Oricine scrie despre asta, devine el însuși un ochi mare, negru. El vede totul, chiar și ce noi nu vedem. La amiază, se face soare și ne încinge spinările și noi nu știm de unde vine arsura. Se face seceră și ne taie […]
Mă gândesc la tristețe ca la un munte de sare – cum sap în el cu unghiile mici, mici, cum limba mea îi înmoaie fiecare cristal. La fluturii albi, la Death Valley, la Miriam Makeba în timp ce întinde mormane de rufe. Gătesc și calc și respir – ai impresia […]
El mă poartă ca pe-o bijuterie rară, Ești frumoasă, cea mai frumoasă, îmi spune – tăcerea mea îi strălucește la-ncheietură și ziua, și noaptea. Vara, dragostea lui e o carafă de aur. Îmi toarnă vin. Ridic paharul, mulțimea de pietricele de sub picioare se face nisip. El mă scoate în […]
O să mă vindec de tine. Cu orice preț mă voi vindeca: de ar fi să nu mai răsară luna vreodată, de ar fi să nu mai exist. Totul este iluzie, otravă-nvelită în frișcă. Pieptul ca o pășune răzuită de vânt, picioarele ce vâslesc. Pielea ta și a mea, un […]
