El a scris despre ochii ei negri.
Oricine scrie despre asta, devine el însuși
un ochi mare, negru. El vede totul, chiar și
ce noi nu vedem. La amiază, se face soare
și ne încinge spinările
și noi nu știm de unde vine arsura.
Se face seceră și ne taie tot grâul.
Și noi flămânzim
și ni se pare că-n toate vitrinele
mâini tinere de femeie
așază pâini coapte, rotunde.
El a scris despre zăpada făpturii.
Oricine scrie despre asta, se face zăpadă.
Bucuria copiilor, când cu mâinile și picioarele
fac îngerași ce le seamănă.
Și toți sunt muți, și toți sunt albi,
și doar în obraji le apar, uneori, pete roșii,
minuscule suprafețe pe care-nfloresc
în voie firișoare de sânge.
El a scris despre cuvântul din urmă.
Oricine scrie despre asta, se face poem.
Poemul- o apă, apa- un cântec
pe care eu îl leagăn în minte
ca pe un prunc ce nu contenește
să plângă.
