Năvodul

Unde lumea mea se sfârșește, 

începe a ta –

corpul tău atins de o rază,

corpul tău 

iluminat de albul neonului.

Sunt atâtea aspecte asupra cărora

nu m-am oprit. Dacă pui o crenguță 

de mușcată în apă,

îi cresc mustăți pe care oamenii 

le numesc rădăcini.

Dacă pui un om în apă și îl ții acolo 

mult timp,

durerea lui se strânge odată cu pielea.

Unde tu te sfârșești, începe 

singurătatea –

marea din somn, marea din cer.

Marea pe care, 

copil fiind, am desenat 

o barcă plutind, fără să știu că, 

peste ani, o voi trage la mal,

așa cum pescarul își trage năvodul,

sperând că va avea ce să pună 

pe masă.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *