John Ashbery
Când a apus soarele
Să fi fost iubit odată de cineva— desigur
E un nesfârșit bine în treaba asta,
Chiar dacă nu se cunosc toate circumstanțele
Ori s-a întâmplat cu prea mult timp în urmă pentru a face vreo diferență.
Bunăoară, prea multă lumină de la soare, ori un exces de dulcegării lipicioase și
Caramelizante– cine îți poate spune că-i un rău în asta?
Care dintre ai tăi ar îndrăzni să întunece
Melodia aceasta lentă, care se aude, și care susură de când a început lumea?
Cu toate acestea, a rămâne blocat într-un singur gând ar putea fi
O enormitate, ca întinderea unei câmpii,
A accepta să ți se spună că orizonturile ei sunt caraghios limitate,
Și că toată întristarea de-acolo izvorăște,
Ca norul unei tornade pe apă: nu înlocuiește oare cunoașterea
Celorlalte forme de iubire, reducându-le
La o prismă albă, indiferentă, o iubire fără protecție
Larg deschisă pericolelor. Insă unii, chiar în această paradigmă
Văd strălucirea ei palidă
Ridicându-se, încet, până la cerurile tăcute.
Refrenul este intermitent, precum cântecul păsărilor, se înfiltrează
În alcătuirile familiare care rezultă de-aici
Înspre periferii știute și noțiuni mai puțin știute:
Avea deja drumul lui. Exact la timp, pentru relaxarea de seară.
Există momente când muzica ne împrumută din ritmul ei,
Ne este, în mod surprinzător, mai apropiată, curge din încheietura mâinii;
Sunt cuvintele verosimile și obscene șoptite noapte de noapte
Pe măsură ce cartea se închide, fila care se prăbușește, o nebuloasă
Cu nenumărate conotații desprinse din acea oră, aruncate
Ca niște pietre prețioase într-o fântână; mai e, de asemenea, răspunsul
La întrebarea care îmi era în minte și pe care am și uitat-o,
Cu excepția felului în care anumite lucruri, în anumite nopți, se lasă înțelese.
John Ashbery (John Lawrence Ashbery 1927- 2017) poet și critic de artă american, reprezentant al Școlii New-Yorkeze de poezie, recunoscut drept unul dintre cei mai importanți poeți americani ai secolului XX, distins cu cele mai importante premii pentru poezie, cum ar fi Pulitzer Prize, în 1976, pentru colecția Self-Portrait in a Convex Mirror, National Book Award, Ruth Lilly Poetry Prize sau Griffin International Award. Autor a peste douăzeci de volume de poezie, Ashbery a câștigat, de asemenea, Premiul Național al Cărții, Premiul Bollingen și Accademia dei Lincei. Ashbery a fost primul poet de limbă engleză care a câștigat Marele Premiu al Bienalei Internaționale de Poezie – Bruxelles, iar în 1992 a câștigat Premiul Internațional Feltrinelli pentru Poezie. Ashbery a fost ales Poet Laureat al statului New York din 2001 până în 2003.
John Ashbery
When the Sun Went Down
To have been loved once by someone—surely
There is a permanent good in that,
Even if we don’t know all the circumstances
Or it happened too long ago to make any difference.
Like almost too much sunlight or an abundance of sweet-sticky,
Caramelized things—who can tell you it’s wrong?
Which of the others on your team could darken the passive
Melody that runs on, that has been running since the world began?
Yet, to be strapped to one’s mindset, which seems
As enormous as a plain, to have to be told
That its horizons are comically confining,
And all the sorrow wells from there, like the slanting
Plume of a waterspout: doesn’t it supplant knowledge
Of the different forms of love, reducing them
To a white indifferent prism, a roofless love standing open
To the elements? And some see in this paradigm of how it rises
Slowly to the indifferent heavens, all that pale glamour?
The refrain is desultory as birdsong, it seeps unrecognizably
Into the familiar structures that lead out from here
To the still familiar peripheries and less sure notions:
It already had its way. In time for evening relaxation.
There are times when music steals a march on us,
Is suddenly perplexingly nearer, flowing in my wrist;
Is the true and dirty words you whisper nightly
As the book closes like a collapsing sheet, a blur
Of all kinds of connotations ripped from the hour and tossed
Like jewels down a well; the answer, also,
To the question that was on my mind but that I’ve forgotten,
Except in the way certain things, certain nights, come together.
