mistrețul anatol calcă apăsat
poemul e putred ca trunchiul de copac în el insectele rod până la ultima fibră contactul cu natura fuga de neliniști vocea spartă baritonală apoi spre seară câte-o călugăriță cu cap triunghiular pândește secera lunii îi cade pradă câte-o lăcustă verde impersonală cu antene fir de mătase măsor versul nu […]









