Printre termeni…

are loc la ora actuală o adevărată cavalcadă politicianistă de la care se așteaptă  soluția pentru Patrie. Se aplică pentru consultări informale, pentru negocieri, se fac tatonări.  

Desigur cetățenii au dreptul să aștepte rezultate concrete care să mai amelioreze explozia schimbului valutar și a plăților de utilități domestice și nu numai. Neplăcut însă și cu totul neclar e faptul că nici o așteptare nu se concretizează. Dimpotrivă… 

Negocierile sunt partizane și nu pentru popor, ceea ce ne situează firesc în perimetrul latin. Căci verbul negotiari (a face afaceri comerciale, a fi bancher), legat prin rădăcină de substantivul negotium, desemnează lipsa stării de liniște generată de permanenta mișcare a neguțătorului, a politicianului  în cazul nostru. Din păcate starea negociatorilor ne este transmisă nouă fără vreun folos sensibil. Nu e și cazul lor…

Cu totul interesante sunt consultările informale, cu atât mai mult cu cât reprezintă aplicația unei singure persoane. Dacă negocierile  sunt rentabile până la urmă unei categorii, consultările informale, fie cel care le practică nu știe ce înseamnă, fie știe dar vrea să ne țină în ceață. Consultatio însemna la romani, înseamnă și la români discuție, deliberare dar fără o concluzie, de unde și explicația ciceroniană infinita consultatio, o chestiune nedeterminată, adică hai să vorbim…

 Dar ceea ce lămurește supărător e epitetul care însoțește consultările: informale. Mergem la DEX și aflăm că informal e „care se desfășoară  în absența determinărilor și cadrelor instituționale, oficiale, formale”. Înseamnă că iarăși vorbim… Totuși ne întoarcem la bază: informalis e legat de informis, fără formă, grotesc. Și ajungem astfel la informare, a plăsmui. Evident nu înseamnă că plăsmuitorul consultărilor informale e … artist. 

În privința tatonărilor, la fel de suspecte, doar atât că prin numeroase filtre lingvistice ne întoarcem la un termen popular latin cu înțeles nu tocmai agreabil, tattare, a pipăi pe neștiute, de unde francezii cu al lor tâtonner, a orbecăi. 

Poate unii ar avea nevoie de… consultații (nu lingvistice…).

În esență,  cu neprecupețit sprijin mediatic  acceptăm, dacă nu avem ceva mai bun de făcut,  că suntem în normalitate în măsura în care după explozie (totul a explodat) urmează firesc prăbușirea. Toate s-au prăbușit, resturile exploziilor adică. 

 

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *