mistrețul anatol calcă apăsat

poemul e putred ca trunchiul de copac în el insectele rod până la ultima fibră

contactul cu natura fuga de neliniști vocea spartă baritonală apoi spre seară

câte-o călugăriță cu cap triunghiular pândește secera lunii îi cade pradă câte-o

lăcustă verde impersonală cu antene fir de mătase măsor versul nu are mai mult 

de 5 cm se califică intră în antologii e recitat la cenaclu pereții lui se restrâng în

hiat și e o liniște finală ca-n cuvintele rostite la sărbători protocolare vetuste ecouri

ale unor sensuri plăpânde mușchi licheni personalitate atrofiată urmă de bocanc

în care mistrețul anatol calcă apăsat cu râtul înfipt în talpa nimicului retrograd

 

(joi, 16 septembrie 2021, după-amiaza, înainte de șase)

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *