Şi toamna a devenit, în acest anotimp al doliului, visul ce creşte din materia nopţilor noastre: prelungă îmbrăţişare a dorului, ea ne dăruieşte, melancolic, ceea ce zilele vieţilor noastre nu ne mai pot acorda, asemeni unei consolări curgând din cerul palid arcuit deasupra rănii ce nu se închide. Şi toamna […]
Am intrat, amândoi,o dată cu moartea ta, în acel anotimp cehovian pe care îl presimţeam în clipele în care, înseninaţi, contemplam simplitatea graţioasă a grădinii unde ne aflasem , în cele din urmă, adăpost: privirea îndrăgostită pătrundea în intimitatea trecutului nostru, ca şi cum umbrele celor morţi s-ar fi confundat […]
Am căutat, în acest jurnal pe care îl scriu sub atingerea mâinilor tale, timbrul nostalgiei cu care să convoc, ca într-o elegie stângace, sunetele şi culorile unei lumi pierdute pe vecie: cuvintele tandre care se aştern în fereastra textului sunt asemeni unei cărări ce ne îndrumă afara din labirintul curgerii […]
În cele din urmă tot ceea ce a însemnat ceva în vieţile noastre intră, discret şi tandru, în acest jurnal ce creşte din dimineţile singuratice ale unui visător : anotimpuri şi voci, jocuri şi surâsuri, atingeri şi străzi, fotografii şi atingeri fugare. Din fragmente de cuvinte, din puncte de tăcere, […]
Nimic din ceea ce freamătă, tenace şi discret, în această a două viaţă care ne este dată prin dragostea de dincolo de moarte nu poate fi tradus folosind cuvintele zilei, după cum nici una dintre culorile ce străbate, spectral, visele noastre, nu poate înfrunta lumina teribilă a dimineţilor ce răsar, […]
De demult, atât de demult, pe vremea când ecranele digitale nu luminau privirile celor ce aleargă pe culoarele vegheate de lumina funerară a neonului translucid, vocile şi muzica se iveau din cutia de majestuoasă splendoare arhaică a unui aparat de radio gerufon : lemnul şi boxele vibrau, iar şcolarul şui […]
Şi poate că această tăcere a viselor noastre, în care ne adâncim ca într-o seară de toamnă, spre a uita răsăritul şi trecerea, este însăşi condiţia dragostei de dincolo de moarte: comuniune blândă, din care pasiunea interogaţiei a fost alungată de tandreţea atingerii ce urmează despărţirii şi dorului. Şi poate […]
Şi totuşi, acest jurnal nu este unul al pierderii şi al durerii, căci în miezul său bate o inimă unită ce refuză să accepte curgerea spre moarte şi uitare a unui destin tentat de absurd. Şi totuşi, acesta nu este un jurnal al pierderii şi al durerii, căci în adâncul […]
Cei ce iubesc alunecă în timp cu lentoarea nostalgică a siluetelor ce cutreieră, în toamnă, ţărmul unei mări: peisajul tulburat al valurilor îi adăposteşte, dăruindu-le seninătatea cu care pot întâmpina dimineţile vieţii lor, fără ca lucirea de lamă arzândă a singurătăţii să îi poată atinge. Cei cei iubesc se abandonează […]
Cândva, de demult. atât de demult, am visat să scriu o carte în care să încapă, ca într-un album de fotografii desuete, întreaga limpezime nostalgică a oraşului de provincie ce ne cuprindea, pe mine şi pe cei de dinaintea mea, ca pe un flux al lacrimilor şi al memoriei, asemeni […]
