În multe basme româneşti, eroul se abate din drum, fermecat de frumuseţea unei grãdini care îi iese în cale. Dar spre deosebire de Paradis care simbolizeazã spaţiul ocrotit de veghea divinã, aici splendoarea vegetalã este o formã a ispitirii. Oprindu-se în locul ademenitor, eroul cade sub puterea narcoticã a grãdinii […]
Există, într-un sertar al bibliotecii, adunate peste ani, asemenea unor frunze aşezate cuminte în ierbarul unui şcolar, caietele ei de profesoară. Deschizându-le, îi pot auzi din nou vocea, cu acea claritate pe care doar în vis o mai resimt. Deschizându-le, îi pot admira scrisul, acel scris ordonat, dar şi nervos, […]
Într-una din aceste zile am căutat acel cuvânt care să definească pragul de care am trecut, o dată cu moartea ei. Iar cuvântul pe care l-am căutat, cu febrilitate, era “ireversibil”. Privind pe fereastra murdară a autobuzului un cer de iarnă ceţoasă, am regăsit cuvântul care îmi apăruse în minte […]
Se vor împlini în curând, anume pe 17 aprilie, 75 de ani de la moartea bunicului meu poet, pe care l-am cunoscut doar din fotografii, din picturi, din lectura cãrţilor lãsate de el şi din amintirile de familie. Când eram copil, cel mai mult mã impresionau trei dintre tablourile de […]
Scriind acest jurnal al despărţirii, mă apropii de umbra ei cu acea delicateţe tandră cu care mă apropii de rochiile care stau, cuminţi şi mute, în şifonier, după ce sufletul ei s-a liberat de trup, spre a se înălţa. Şi fiecare dintre aceste apropieri este o adâncire în marea de […]
Destinul lui Ion Vinea stă sub semnul paradoxului amânării şi al aşteptării. Există, în fibra intelectuală a lui Vinea, ca şi în desenul lui biografic, o pecete a timpului care se scurge şi care îndepărtează, implacabil, clipa consacrării sale. La 1964, atunci când moare în RPR, Vinea este un om […]
Amintirile sunt bariera pe care o ridic în faţa morţii, căci uitarea nu se poate aşterne, niciodată, peste ea. Scrisul din aceste note este un joc al umbrelor, o convocare a spectrelor, o coborâre în acel adânc al iubirii fără de care făptura mea nu ar putea supravieţui ceasurilor de […]
Atunci când scriu aceste rânduri, un an nou începe, iar acesta este primul din lungii ani ai singurătăţii mele. Căci singurătatea nu se termină niciodată, ea se hrăneşte din zilele care se scurg, din nopţile în care visezi şi din clipele în care ai vrea ca totul să alunece în […]
A fost odată ca niciodată: toate poveştile, mai mult sau mai puţin stângace, au acelaşi început, iar istoria noastră nu poate porni decât din acest punct al amintirii ce trece în fotografia îngălbenită a nostalgiei. A fost odată ca niciodată şi totul se deschide în fereastra documentului, ca şi cum […]
A fost odată ca niciodată casa bunicilor: atunci când închid ochii, atunci când visez, îi pot revedea profilul desenându-se pe strada Alexandru Golescu din Focşani. Din pragul acestei case, cu treptele sale largi şi cu camerele sale vagon, înalte şi răcoroase, am contemplat, de atâtea ori, mişcarea tremurătoare a plopilor […]
