Dragostea din prozele lui Cehov nu are nimic stihial,mesianic sau pedagogic. Ea se sustrage, prin ambigua ei energie, oricărei lecturi moralizatoare. Niciodată pe deplin împlinită, mereu în vecinătatea ratării, singurătăţii şi a morţii, dragostea îşi precizează conturul ei melancolic pe acest fundal ce cuprinde nuanţele infinitezimale ale mişcării sufleteşti. Selecţia […]
Şi de câte ori cuvintele acestui jurnal al dragostei şi al despărţirii întârzie să se îndrepte spre dimineţile mele, închid ochii şi las parfumul pe care îl bănuiesc în aer să mă înconjoare, delicat şi nostalgic, ca o ploaie ce curge din cerul înseninat al vieţilor noastre. Şi ştiu că […]
Şi este de ajuns să închid ochii pentru ca până la mine să ajungă, delicate şi prăfuite, sunetele unei case ce alunecă în toamnă: un Focşani al grădinilor, un Focşani al tulpinilor ce se arcuiesc,graţios, un Focşani al câinilor ce dormitează prin curţi şi al pisicilor temerare ce colindă străzile, […]
Spre a opri uitarea, este nevoie ca această durere a memoriei să continue să existe. Spre a opri uitarea, este nevoie ca această dragoste ce trăieşte din scrumul fericirii trecute să continue să lucească. Spre a opri uitarea, este nevoie ca aceste rânduri să fie scrise, pentru a împiedica golul […]
Orice poveste de dragoste care se încheie în moarte şi dor are atributul unei tragedii. Iar ecranizarea lui Arthur Hiller după romanul lui Erich Segal conferă poveştii ceea ce doar cinematograful poate dărui, ca laborator al viselor: simplitatea sobră a unei istorii de iubire. Pentru generaţii întregi,” Love story“ a […]
Scriind acest jurnal al despărţirii, încerc să desluşesc acea muzică a timpului care ne-a însoţit: ea este asemeni unui glob din pomul de Crăciun în care întreaga noastră dragoste a fost inchisă, spre a dura, dincolo de timpul care macină, dincolo de moartea care desparte, dincolo de absurdul care ne […]
Ce straniu este acest jurnal care se scrie cu faţa spre trecutul în care sunt adâncit, ca într-o placentă. Ce straniu este acest jurnal al cărui singur prezent este cel al rememorării, de parcă ceea ce mă înconjoară nu ar fi decât un abur al amintirii. Ce straniu este acest […]
Atunci când scriu aceste rânduri, un an nou începe, iar acesta este primul din lungii ani ai singurătăţii mele. Căci singurătatea nu se termină niciodată, ea se hrăneşte din zilele care se scurg, din nopţile în care visezi şi din clipele în care ai vrea ca totul să alunece în […]
Dedicat mamei mele, Mihaela Stanomir A fost odată ca niciodată o toamnă marină, cea din urmă pe care aveam să o petrecem împreună. A fost odată ca niciodată un ţărm în marginile căruia valurile se adunau, spre a se întoarce în larg. A fost odată ca niciodată un domeniu al […]
Dedicat mamei mele, Mihaela Stanomir Mi-am putut imagina propria mea moarte,dar niciodată moartea ei. Poate pentru că am ştiut,mereu, că o parte din mine este înspăimântată de puterea nimicului care se va ivi, din acea clipă, ca un şir întreg de ziduri de granit, un nimic intens şi imposibil de […]
