Şi poate că toate rândurile acestui jurnal al despărţirii nu sunt decât conversaţia pe care mi-aş fi dorit să o purtăm, împreună, în acea vineri care ne-a fost dat să fie cea din urmă. Este vineri, acum, iar o altă dimineaţă se înalţă, verticală, mută şi absurdă, semn al unui […]
Adesea, în clipele în care revin pe firul timpului meu circular şi himeric, nu mi te pot imagina decât învăluită în cuvintele literaturii, ca într-o trenă stelară ce alunecă pe culoarele saturate de linişte. Adesea, în clipele în care întorc spatele zilei, spre a privi către acest trecut ce palpită […]
Scriind acest jurnal în care înaintez şi mă adâncesc ca într-o mare ale cărei valuri se adună în jurul meu, luându-mi în stăpânire întreaga mea fiinţă, contopindu-mă cu trecutul ce sparge, înspumat, zăgazurile către prezent, pentru a potopi cheiul pustiu şi vântos unde mă aflu exilat acum, înţeleg că nu […]
Focşaniul nostru ,cel din care ai venit şi cel spre care ne îndreptam, ca spre un port primind largul de vânturi al mării, nu mai este decât un sarcofag înmiresmat în care dorm zilele trecutului nostru, ca într-un vechi album fotografic. Duse sunt vocile care ne luminau tăcerea şi pustii […]
Şi poate că este un semn că fotografia în care întreaga ta graţie neatinsă de timp se păstrează, ca într-o fragilă cutie muzicală, este aceea înfăţişându-te ca profesoară la catedră, în clasa ta: nimic ostentativ, nimic excesiv, nimic trucat în fericirea senină şi severă care emană de pe chipul tău. […]
În lunile de după moartea ta un impuls la fel de puternic precum cel din mişcările viselor noastre m-a somat, muzical şi himeric, să revin către Cehov şi paginile sale. Şi astfel, abandonând notiţele mele, am revenit, alături de tine, pe acest tărâm cehovian, a cărui muzică delicată am învăţat […]
Această intensitate a viselor care mă înconjoară, în fiecare noapte, este un semn al dorului ce palpită, fără ca nimic să îl poată stinge, fără ca nimic să îl poată alunga, fără ca nimic să îl poată împinge în fundalul unei existenţe ce se confundă, din ce în ce mai […]
Atunci când glasul tău începe să răsune din ce în ce mai îndepărtat, asemeni unui ecou prelungit prin camerele casei adâncite în fumul tăcerii, este nevoie să revin în adâncul de vis, pentru ca toate cuvintele pe care tu le-ai rostit vreodată să se înalţe din nou, ca eliberate din […]
Destinul naşte, uneori, o stranie primăvară ce răscumpără încremenirea de negură şi de plumb a anilor sterpi ,ca şi cum tot ceea ce nu s-a putut îndeplini până atunci izbucneşte, asemeni unui ţipăt de floare primăvarătec şi pur. Destinul le dăruieşte celor care au îndurat îngăduinţa de a poposi pe […]
Tinereţea este asemeni unei zile de toamnă al cărei amurg se topeşte în noapte, catifelat: dincolo de biologie, dincolo de timp, dincolo de trup, ea trăieşte ca un parfum ce se încăpăţânează să întârzie în camerele pe care tu le-ai străbătut. Tinereţea se gravează în obiecte şi în noi, ca […]
