Note pentru un jurnal al despărţirii (79)

Această intensitate a viselor care mă înconjoară, în fiecare noapte, este un semn al dorului ce palpită, fără ca nimic să îl poată stinge, fără ca nimic să îl poată alunga, fără ca nimic să îl poată împinge în fundalul unei existenţe ce se confundă, din ce în ce mai mult, cu neîntreruptul exerciţiu al amintirii.

Această intensitate a viselor care mă înconjoară, în fiecare noapte, face ca peisajele între care alunec să fie încărcate de aura indicibilă a nostalgiei, ca şi cum în jurul meu o perdea de stele invizibilă celorlalţi ar imagina un cocon protector al melancoliei tandre.

Această intensitate a viselor care mă înconjoară, în fiecare noapte, face ca lucrurile pe care le ating să fie saturate de un halou al nostalgiei, de parcă gesturile vieţii mele, oricât de mărunte, ar rezona, asemenea unor paşi solitari, pe pardoseala de cristal magnetic a unei alte lumi.

Această intensitate a viselor care mă înconjoară, în fiecare noapte, face ca din chipul tău, aşa cum mi-l amintesc, mii de fragmente călătoare să se desprindă, spre a inunda cerul dimineţii care mă primeşte, străin, colorând firmamentul ce vibrează cu propria sa muzică delicată.

Această intensitate a viselor care mă înconjoară, în fiecare noapte, mă împinge să revin către paginile jurnalului nostru, la fel cum paşii tăi mă îndrumă pe cărările pe care mi le aduc aminte, în pofida raţiunii diurne, ca un halucinat ce înaintează spre soarele ce luminează doar în lumile sale.

Această intensitate a viselor care mă înconjoară , în fiecare noapte, se revarsă peste marginile domeniului de himere, pentru a inunda clipele mele de trezie, asemeni fluviului care, ieşit din matcă, îşi croieşte făgaşul său, înlăturând pământul care se fărămă sub atingerea sa.

Această intensitate a viselor care mă înconjoară, în fiecare noapte, şterge graniţa dintre reverie şi existenţa raţională, injectând în vinele zilelor mele sângele a cărui vâscozitate hipnotică trezeşte din adâncuri amintirile unei alte vieţi, trecute şi moarte.

Această intensitate a viselor care mă înconjoară, în fiecare noapte, mă îndepărtează de cei din jurul meu, închipuind o cortină catifelată şi dureroasă ce filtrează zgomotele şi cuvintele, reduse la un ecou aproape insesizabil, asemeni unui murmur al apei ce continuă să curgă, eliberate de sens şi îmblânzite, către moarte.

Această intensitate a viselor care mă înconjoară, în fiecare noapte, ritmează mişcarea paşilor mei, ca şi cum în propria mea fiinţă am locui, ca o fiinţă duală, amândoi, nedespărţiţi şi inseparabili, prinşi în neîntrerupta noastră convorbire ce ajunge pe buzele mele ca un monolog halucinat şi îndrăgostit.

Această intensitate a viselor care mă înconjoară, în fiecare noapte, este preludiul în a cărui substanţă diafană simt textul urmând a fi scris, de parcă cuvintele tale se topesc în literele ivite în fereastra de calculator a dimineţilor mele, asemeni invocaţiei pe care o urmez,în liniile ei trasate pe cerul colorat de întuneric al fantasmelor mele.

Această intensitate a viselor care mă înconjoară, în fiecare noapte, nu dispare cu adevărat niciodată, nepotolită asemeni unei magme vulcanice ce îmi înghite întreaga fiinţă, spre a mă duce mai departe, tot mai departe, până spre promontoriul marin unde se află, ridicată din neguri de primăvară şi fragilă mişcare de toamnă, casa primitoare a morţii şi a păcii.

Această intensitate a viselor care mă înconjoară, în fiecare noapte, îmi educă privirea, pentru ca ea să se poată îndrepta spre conturul în mişcare de ceaţă al melancoliei, alcătuind, din sunete, miresme şi culori, un prezent continuu al reveriei, un prezent ce îşi cuprinde miile sale de culoare şi miile sale de odăi, cu a sa adiere de vânt şi cu a sa ordine a uşilor deschizându-se doar spre a îndrepta paşii către alte porţi.

Această intensitate a viselor care mă înconjoară, în fiecare noapte, este promisiunea de nedespărţire şi de neuitare a dragostei ce arde dincolo de moarte, promisiunea fără de care viaţa nu ar fi decât un întins plan şi deşert, ca o pagină albă peste care nici un cuvânt al dorului nu se mai poate aşterne.

Această intensitate a viselor care mă înconjoară, în fiecare noapte, este însăşi mişcarea de rochii şi de paşi a duhului tău: o atingere ce alină şi care umple de lacrimi, lacrimile ce curg în clipele în care spectrul tău mi se smulge din braţe, spre a se uni, din nou, cu văzduhul în mişcare al ceţii.

Această intensitate a viselor care mă înconjoară, în fiecare noapte, este culoarul pe care îmi este menit să îl străbat , având în braţele mele trupul tău fragil, ca un semn al iubirii pe care nu o pot uita, niciodată.

Această intensitate a viselor care mă înconjoară, în fiecare noapte, este comuniunea de val pe care am presimţit-o în cea din urmă toamnă a noastră: undele se adaugă undelor, în vreme ce nisipul se încarcă de urmele paşilor noştri, oglindind, graţios, un desen miniatural al iubirii, înscris pe portativul jurnalului despărţirii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *