Considerată pe bună dreptate de melomani ca una dintre ariile sublime din istoria operei, confesiunea finală a lui Cavaradossi este o sinteză a nefericitei sale experiențe vrute și nevrute în care erotismul s-a amestecat în mod malefic cu politicul vremii; ca întotdeauna (Puccini a fost un extraordinar psiholog) omul nu […]
Cert, afirmația lui Eminescu după care geniul e o nefericire, se adeverește cu atât mai pregnant cu cât este mai vădită genialitatea în creație. Un exemplu concludent îl reprezintă Niccolo Paganini; rămâne unul din cei mai mari violoniști ai tuturor timpurilor, chiar în lipsa înregistrărilor audio, pornind de la compozițiile […]
Obloanele trase sună cam de modă veche, ușile cu gratii sau fără, ar fi parcă mai corect spus, stau închise de o bună bucată de vreme așa ca o demonstrație de prudență excesivă ori un experiment, un exercițiu de consolidare a unei intenții – bună, rea – dar intenție. Bunica […]
Despre structura umană a lui Beethoven s-a scris mult și, fiind an aniversar, se va mai scrie; caracterizarea generală este aceea că inconfundabilul geniu era o structură furtunoasă, greu de suportat pentru circumstanțiali și totuși acceptat fără ezitare tocmai pentru talentul său fără precedent ca expresie. Și totuși trebuie să […]
Deși se afirmă – cu savant aplomb adesea – că marile dureri sunt mute, iată că adevărata muzică probează contrariul, prin Haendel și Mozart spre exemplu, generând capodopere ale așteptării îndurerate. Durerea Rodelindei are totuși ceva care ne spune că până la urmă va fi bine, suspiciune care se împlinește […]
Unele cărți de poezie acționează asupra cititorului într-un mod ciudat. În 2018, la apariție, am citit Tehnici de camuflaj fără să pot scrie un rând. Inhibiție la critică. Am reluat-o, apoi, de câteva ori, în același registru, al unei neverosimile neputințe. Acum, în era COVID-19, cartea de poezie scrisă de […]
Despre Antonio Vivaldi am mai scris propunând fragmente din compozițiile sale; dar trebuie să recunoaștem că Preotul Roșu (roșcovanul de fapt) rămâne în conștiința melomanilor de pretutindeni mai ales prin Le quattro stagioni (Anotimpurile), lucrare compusă în perioada 1716 – 1717. Vivaldi e un exemplu care ne poate face să […]
Așa-zisa scandalizare a publicului meloman în cazul spectacolelor de operă apare de regulă în momentul în care și vizionează, adică după uvertură; reacția depinzând de punerea în scenă, poate fi fariseică, nesinceră, ca să ne dăm importanță sau sinceră dacă vedem aberații, nu o dată. În 1978 la Bayreuth a […]
Nu îl voi cita de data aceasta pe teologul Karl Barth de atâtea ori amintit în această rubrică, fără a-i fi dat numele, probabil dintr-o „zeloasă neglijență” cum ar spune Augustin, ci pe scriitorul vienez Hans Weigel care afirma că, dacă toți marii compozitori precum Haydn, chiar Beethoven, scriu, Mozart […]
Într-o quadratură a perfecțiunii operei, după unele opinii ale cunoscătorilor, contradictorii și discutabile după alții la fel de cunoscători, numele laturilor definitorii ar fi Mozart, Verdi, Wagner, Richard Strauss. Nu e cazul să polemizăm nici restrictiv, nici lărgind nemăsurat; deci să ne oprim la Wagner; e altceva decât toți ceilalți; […]
